Românii poluează mult mai mult decât chinezii. Rezultatul neaşteptat al unei cercetări - FOTO
Conform unei opinii generale, industria şi, în special, China generează cele mai multe emisii de carbon, dar nu e chiar aşa. Unul dintre principalele motive pentru care întregul mapamond trebuie să suporte probleme grave cu smogul şi poluanţii din aer sunt uzinele chinezeşti, scrie Descopera.ro.
Însă, conform unui nou studiu, adevăratul impact asupra planetei este dincolo de factorii primari evidenţi, şi anume în industrie şi agricultură, potrivit Descopera.
Din această perspectivă, consumătorii casnici au cel mai mare impact asupra mediului, susţin cercetătorii.
"Dacă te uiţi la consumul de bază pe cap de locuitor în China (despre mediu vorbind), este destul de mic. China produce o mulţime de obiecte, dar le exportă. Este o diferenţă dacă pui responsabilitatea pentru acest impact asupra consumatorului decât asupra producătorului", a declarat cercetatorul Diana Ivanova, de la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie.
În analiza lor, cercetătorii au examinat impactul asupra mediului al consumatorilor din 43 de ţări şi 5 regiuni turistice din lume.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro