Şcolile s-au redeschis. Nu toate. De exemplu, Şcoala „Sfinţii Constantin şi Elena“ din Drumul Taberei nu se redeschide, nu din cauza pandemiei, ci din cauza primăriei – şcoala este o ruină, practic. Pandemia a scos la suprafaţă problemele grave din învăţământ.

Sistemul de învăţământ din România a fost pus în faţa unei încercări puternice în această perioadă în care pandemia de COVID-19 a mutat elevii din sala de clasă în faţa unui laptop sau a unei tablete. Mai mult, pandemia a scos în evidenţă probleme vechi din şcolile locale, probleme care caută soluţii de mulţi ani, cred profesorii români din diaspora.

„Perioada pandemică a scos în evidenţă diferenţele enorme dintre educaţia la ţară şi educaţia urbană din România. (...)  Cred că adevărata problemă în România este inegalitatea referitoare la condiţiile de învăţare. A recupera această inechitate este adevărata provocare a învăţământului preuniversitar românesc, iar pentru asta avem nevoie de o strategie la nivel de ţară“, crede Constantin Lomaca, profesor de chimie şi biologie la Franconian International School, din Erlangen, Germania.

Pentru a veni cu soluţii care pot îmbunătăţi sistemul de educaţie din România, actorii din acest domeniu trebuie să îşi facă treaba pentru care „au semnat“, crede el, să colaboreze unii cu alţii, să nu ne lăsăm învinşi când lucrurile nu merg aşa cum şi-ar fi dorit, să nu dea vina doar pe alţii ori pe sistem.

„Părinţii ar trebui să pună presiune pe şcoală, să nu accepte abuzuri, dar să o facă în limitele bunului-simţ şi al înţelegerii felului în care funcţionează şcolile şi, în special, rolul profesorului. Şcolile, la rândul lor, ar trebui să consulte periodic părinţii şi să-i ţină la curent cu deciziile luate. Consider este că trebuie intervenit simultan, atât de sus în jos, cât şi de jos în sus. (...) Cred, însă, că mesajul şi măsurile luate la nivel guvernamental ar trebui să fie puţin mai ancorate în concret“, adaugă Constantin Lomaca.

 De pildă, spune dascălul ,nu se înţelege clar, în ciuda declaraţiilor făcute de-a lungul anilor, ce înseamnă “îmbunătăţire“. De ce, cine, ce şi, mai ales, cum să se schimbe lucrurile, ce fel de îmbunătăţiri s-au făcut.

Constantin Lomaca, profesor de chimie şi biologie la Franconian International School, din Erlangen, Germania: Cred că adevărata problemă în România este inegalitatea referitoare la condiţiile de învăţare.

„Multe măsuri par a fi luate sub diverse presiuni sau indicaţii, iar o viziune reală reflectată în practică nu se observă. De exemplu, nu s-a clarificat, încă, nici programul guvernamental România Educată, astfel încât să fie pe înţelesul fiecărui profesor şi nici măsurile luate, până acum, nu par să aibă o anume viziune. Deci, în primul rând ar trebui un anume consens şi acceptarea paşilor pe o anumită perioadă, fără critici aprige la fiecare pas“, explică el.

Constantin Lomaca spune că ţările care au transformat şi reformat educaţia cu succes recunoscut internaţional, precum Polonia, Estonia şi Portugalia, au avut consens politic şi au creat programe concrete şi coerente, pe care le-au implementat cu consecvenţă în etape ce au durat cel puţin şase - opt ani.  

„În România se observă o tendinţa de a îmbrăţişa extremele educaţionale, fie un neoconservatism esenţialist, fie un progresivism superficial înţeles. Rar se găseşte o cale de mijloc, fundamentată mai întâi teoretic, potrivită cu viziunea educatională şi reflectată într-un plan de implementare consecvent.“

Ce se poate învăţa în ceea ce priveşte educaţia de la alte ţări nu este un anume model, ci o anumită modalitate de acţiune.

„Exact ca-n business: există o strategie, există un plan de implementare a strategiei, te ţii de el, ai date precise, te uiţi la aceste date când iei anumite decizii, ştii cine e responsabil, nu laşi derapajele nesancţionate şi tot aşa. Toate acestea, pe fundalul unei descentralizări reale şi curajoase, combinată cu eliminarea sau măcar reducerea influenţei politicului din şcoli“, concluzionează dascălul.

Aura Imbarus, profesor de limba engleză care predă la liceu şi colegiu în California, Statele Unite ale Americii, vorbeşte despre o serie de aspecte din şcolile unde predă care ar putea fi implementate şi în şcolile din România.

„Sunt mai multe aspecte de luat în calcul şi de menţionat, şi anume: indiferent de vârstă, te poţi întoarce oricând pe băncile şcolii să o iei de la capăt – nu există vârstă potrivită pentru asta. Există şcoli pentru bugetele fiecăruia - dacă vrei să înveţi, înveţi, nu există scuze pentru a nu învăţa şi a te dezvolta, (...) hands-on curriculum în care exemplifici situaţiile din societate şi din viaţa reală, să le oferi copiilor exemple şi studii de caz reale să le rezolve, descentralizarea sistemului în care studenţii vin şi îşi aduc aportul la crearea unei matrice şcolare eficiente şi utile“, spune ea.

Teodor Niţu, profesor de fizică la Seisen International School din Tokyo, Japonia, crede că sistemul educaţional românesc trebuie să se adapteze practicile educaţionale moderne şi să pună elevii pe primul loc.

„Cred foarte mult că, dacă vrem să creştem valoarea sistemului educaţional românesc, şi nu vreau să ştirbesc cu nimic valoarea lui actuală, şi să ne aliniem la politicile şi practicile educaţionale moderne, cele ale secolului 21, atunci toată lumea ar trebui să înţeleagă că trebuie să muncim, să colaborăm, să găsim cele mai bune soluţii, să nu mai conteze din ce parte vin ele şi să punem copiii pe primul loc“, spune el.

Pe lângă îmbunătăţirea funcţionalităţii sistemului educaţional românesc, cel mai important lucru constă în schimbarea mentalităţilor tuturor celor implicaţi în educaţie: a profesorilor, a celor care se ocupă de administraţia şcolilor, a părinţilor şi, nu în ultimul rând, a societăţii civile şi a clasei politice, crede Teodor Niţu.

„Este destul de simplu să înţelegem că după cum îi educăm pe copiii noştri, aşa se vor vedea schimbările la nivel de societate şi de ţară, în viitor. Cum poţi să creezi viitorul societăţii pe care ţi-o doreşti dacă nu ai grijă de educaţia copiilor tăi?“, concluzionează el.

Cristina Gheorghe, fondatoare a organizaţiei educaţionale SuperTeach şi preşedinte al Institutului Dezvoltării Personale, spune că sistemul de învăţământ din România se confruntă cu trei probleme sistemice principale.

 „Prima se referă la oamenii din sistem şi la mentalitatea acestora: majoritatea funcţionează cu o mentalitate de tipul focus pe mine (inward) vs. focus pe obiective comune şi ceilalţi (outward), gândirea la scară mică (meschină) vs. gândirea cu viziune (big thinking); dincolo de mentalitate, trebuie impulsionat leadership-ul în educaţie, concept deseori neînţeles, alături de valorizarea importanţei rolului de profesor.“

A doua problemă majoră ţine de impact, spune ea.

„Sistemul din România nu evaluează deloc impactul pe care şcoala îl are în viaţă, reuşita şi succesul personal şi profesional al elevilor care ies de pe băncile şcolii, practic, nu construieşte competenţe în rândul elevilor, competenţe necesare pentru secolului 21.“

A treia problemă se referă la procesul de învăţare, spune reprezentanta SuperTeach.

„Ne raportăm la ore care se desfăşoară în clase şi la un mod de predare în care 99% se realizează frontal vs. experienţele de învăţare pe care profesorii le pot oferi elevilor, dar şi obiectivele de învăţare şi activităţile nu doar cognitive şi academice, ci şi emoţionale, spirituale; nu în ultimul rând, concentrarea profesorilor de a-i învăţa pe copii, preponderent în spaţiul şcolar“, concluzionează Cristina Gheorghe.

Teodor Niţu, profesor de fizică la Seisen International School din Tokyo, Japonia: Este destul de simplu să înţelegem că după cum îi educăm pe copiii noştri, aşa se vor vedea schimbările la nivel de societate şi de ţară în viitor.