Alegerea nepotrivită a sălii de expunere, lipsa protecţiei fizice la faţa locului şi neaplicarea redundanţei de măsuri de securitate necesare pentru obiectele cu valoare ridicată se numără printre erorile pe care le-ar fi comis de Muzeul Drents din Olanda, erori pe care atacatorii le-au putut exploata pentru a fura artefacte din tezaurul dacic al României, printre care coiful de la Coţofeneşti şi brăţările de la Sarmisegetusa.

Cum explică Aurel Catrioniu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică (ANERSFR), erorile de securitate din expoziţia „Dacia. Regatul aurului şi argintului”, în cadrul emisiunii de business ZF Live:

• Alegerea sălii de expunere a fost nepotrivită. Sala de expunere avea un perete exterior pe care era o uşă veche blocată cu un grilaj şi a fost cea mai simplă cale de acces. O greşeală enormă, sala de expunere trebuia să fie înconjurată de pereţi interior.
• Exponatul nu trebuia să stea peste noapte în sala de expunere. Regula de bază era că în funcţie de importanta exponatului, şi în cazul nostru avem o valoare aproape inestimabilă, se protejează diferit. Pentru aceste situaţii, în funcţie de mărimea exponatului, seara nu se lasă în sala de expunere şi se păstrează pe timpul nopţii în camere tip tezaur sau în seif, ceea ce întârzie accesul neautorizat cu câteva ore.
• Nu a existat pază fizică la faţa locului. Din declaraţiile conducerii muzeului aflăm că aveau sistem de supraveghere conectat la poliţia locală, dar nu am aflat încă în cât timp a ajuns poliţia la faţa locului. La ora respectivă cred că trebuia să ajungă foarte repede, fiind traseul liber.
• Nu a existat o redundanţă de măsuri de securitate sub o formă sau alta. Spre exemplu, una dintre cele mai eficiente metode este generarea de ceaţă artificială. În 2-3 secunde se umple camera de ceaţă, vizibilitatea e zero şi agresorii sunt obligaţi să fugă pentru că nu pot identifica zona unde trebuie să acţioneze, adică nu mai găseau coiful.
• Studiile de securitate precizează în felul următor: se aplică politica de securitate de tip foi de varză sau foi de ceapă sau politica inelelor concentrice. Deci valorile vitale trebuie supravegheate printr-o redundanţă de 2-3 inele de securitate.
• În România există o legislaţie care obligă inclusiv muzeele să-şi stabilească măsurile de securitate printr-un specialist, printr-un evaluator, care asociază riscurile cu ceea ce este de păzit. Spre exemplu, în Olanda ştim că se comit jafuri cu explozibil la bancomate destul de frecvent, comparative cu România, ceea ce înseamnă că riscurile creşteau enorm pentru alegerea sălii şi pentru măsurile necesare. Cred că era nevoie de pază internă şi supraveghere video live şi atunci puteau să descopere apropierea de perete şi să dea alarma în timp util, până să ajungă la explozie.