Noua Franta va avea un presedinte tanar, ambitios, pro-american, caruia nici ideologia, nici dezbaterile intelectuale nu-i vor sta in cale cand va veni vremea sa ia o hotarare. Cam asa ar trebui sa se incheie, cred suporterii lui Nicolas Sarkozy, serialul politic de mare succes care ruleaza acum in Franta. 

Personaje principale sunt presedintele Jacques Chirac si Nicolas Sarkozy, ministrul lui de finante. Rivalitatea dintre cei doi dureaza de un deceniu si e notorie. La fel si ambitia lui Sarkozy de a se instala in fotoliul lui Chirac. Mai sunt aproape trei ani pana atunci, dar Sarko, cum il alinta simpatizantii, e gata sa ia, in noiembrie, virajul catre Palatul Elysée. Planul lui Sarkozy e conturat: va parasi luna aceasta guvernul, asa cum i-a cerut presedintele in speranta ca-i va opri ascensiunea, va prelua conducerea Union pour un Mouvement Populaire (UMP) - partidul lui Chirac - si, pe o astfel de platforma politica si financiara, va castiga in 2007 prezidentialele. 

Este scenariul lui plauzibil? In principiu, da. Dupa catastrofa de la alegerile regionale de anul acesta, cand pierdut in 21 dintre cele 23 de regiuni ale tarii, dreapta politica nu-si mai poate permite nici o greseala. Iar Sarkozy e perla coroanei: in doi ani, de cand e in guvern, a devenit cel mai popular demnitar al Frantei. I-a cucerit pe francezi cu inteligenta, franchetea si dinamismul cu care si-a suflecat manecile si s-a apucat de treaba. 

Ca ministru de interne, a ordonat raiduri in forta impotriva bandelor organizate, a fugarit prostituatele din zonele rezidentiale, a scos politistii in strada. A introdus si raportari statistice lunare pe care le-a facut publice, astfel incat francezii sa-i poata vedea rezultatele - in mai putin de 2 ani, rata criminalitatii a scazut cu 5%.

Ca ministru de finante, Sarkozy a starnit deopotriva aplauze si reactii indignate cu interventiile lui neortodoxe pentru salvarea gigantului francez Alstom - prin ceea ce Siemens, interesat de o eventuala preluare, a numit "o subventie mascata" - sau pentru a forta Sanofi sa fuzioneze cu grupul franco-german Aventis si nu cu elvetienii de la Novartis. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca i-a convocat pe marii retaileri de la care, printr-un mic santaj, a obtinut reduceri de pret de 2-3% la produse de larg consum. Sau despre permanentele lui bombaneli impotriva saptamanii de lucru franceze de 35 de ore. 

Una peste alta, a fost la fel de activ si ca ministru de interne, si ca ministru de finante. Si toata lumea a vazut asta: a facut din biroul lui ministerial "un studio de productie unde se toarna in fiecare zi cate un episod", dupa cum spunea iritat un apropiat al presedintelui Chirac. O reteta castigatoare, se pare, de vreme ce cota de popularitate a lui Sarkozy se apropie de 60%, cu peste 10 procente mai mult decat a presedintelui Chirac.

Dar ministeriatul lui se apropie de sfarsit. Va trebui, din noiembrie, sa se lipseasca de oxigenul mediatic in care a inflorit in ultimii doi ani. Pleaca din vointa proprie, parasind scena pentru a candida pentru obscurul post de presedinte al partidului creat de Chirac, UMP.

Melodrama politica pe care Franta intreaga a urmarit-o toata vara s-a declansat in ianuarie, cand fostul premier Alain Juppé, presedinte al partidului si succesor desemnat al lui Chirac, a fost condamnat la 18 luni inchisoare cu suspendare pentru coruptie politica. Era exact culoarul de care Sarkozy avea nevoie pentru a-si croi drum spre Palatul Elysée - sefia partidului lui Chirac e trambulina la care aspira orice politician de dreapta cu ambitii prezidentiale. 

Sufocat de indignare, presedintele a facut tot ce i-a stat in putere pentru a-l opri pe Sarkozy. A inventat chiar o regula pentru a-i opri candidatura in partid: cel care vrea sa conduca UMP trebuie mai inainte sa paraseasca guvernul, a spus Chirac, facandu-se ca uita ca si el, si Alain Juppe, au fost simultan si presedinti ai partidului, si premieri. A calculat insa gresit. Sarkozy stie exact ce vrea. "Stiu si care e pretul care trebuie platit", declara Sarkozy pentru Paris Match luna aceasta.

Va reusi Nicolas Sarkozy sa preia controlul partidului pe care Jacques Chirac l-a creat tot pentru a-si face drum catre Presedintie? Dupa toate probabilitatile, da. Aproape 85% dintre membrii partidului il nominalizeaza pe Sarko drept liderul de care au nevoie, fata de doar 3%, care il mentioneaza pe premierul Jean-Pierre Raffarin. 

Dar a ajunge la carma partidului nu e suficient, iar Sarkozy stie asta. "Du-te undeva si spune ceva macar o data pe zi, asa incat sa nu treaca niciodata 24 de ore fara sa se vorbeasca despre tine" - pana acum, asta a fost reteta lui. Ii va fi greu sa aplice aceeasi formula - un sef de partid e categoric mai putin interesant pentru presa ca un ministru. Pe asta mizeaza si Jacques Chirac, care, referindu-se la intentia lui Sarkozy de a prelua sefia partidului, declara intr-un cerc de apropiati: "Nu-i voi lasa nici macar un pahar de apa pentru aceasta calatorie prin desert".

Cale de reconciliere intre cei doi nu exista. Legendara rivalitate care macina dreapta franceza - si-i lipseste pe socialisti, ca o ironie, de rolul de principali oponenti ai presedintelui - e mai degraba una personala decat ideologica. In 1995, Nicolas Sarkozy, pe atunci protejatul lui Chirac, s-a facut vinovat de crima de a-l fi sustinut pe Edouard Balladur, nu pe Chirac, pentru candidatura la prezidentiale. Presedintele nu l-a iertat niciodata, dupa cum nu-l va ierta nici pentru nerusinarea de a-i fi cerut public sa nu mai candideze pentru un al treilea mandat.

Ce-i amuza pe analisti e insa asemanarea dintre cariera politica a batranului gaullist - Chirac va avea la alegeri, in 2007, 74 de ani - si cea a lui Sarkozy. In anii ‘70, Chirac abia trecuse de 40 de ani - Sarkozy are acum 49 -, era ambitios, dornic sa ajunga in varf si avea o relatie mizerabila cu presedintele. A parasit guvernul, si-a cladit propria masinarie electorala - Rassemblement pour la République, al carui succesor direct este UMP - si a tintit Palatul Elysée. I-au trebuit 19 ani pentru a ajunge presedinte. Sarkozy e nerabdator si a gasit o scurtatura.