Scene de poveste – GALERIE FOTO

Autor: Matei Postat la 16 august 2012 58 afişări

Decorurile de pe “scenele plutitoare” alcătuiesc scenografia pentru spectacole de operă celebre şi sunt situate pe o structură fixă aflată pe lacul Constanţa din Canada numită “inima de piatră”.

Începând cu anul 1946, scenele sunt construite la fiecare doi ani după reguli care asigură stabilitatea constructiei de pe lac: scena plutitoare trebuie să fie cu două treimi mai mare decât o scenă obişnuită pentru a nu fi "înghiţită" de împrejurimi, trebuie asigurată vizibilitatea pentru rândurile din spate, auditoriul fiind compus din 6800 de persoane,construcţia scenei trebuie să asigure posibiltatea de schimbare rapidă a decorului deoarece nu există cortină, scena trebuie gandita astfel încât să reziste condiţiilor meteo extreme: furtuni, zăpadă, temperaturi de -20 de grade Celsius; chiar dacă materialele folosite necesită o rezistenţă mare, construcţia trebuie să cântărească cât mai puţin posibil, prea mult beton, cărămizi sau lemn ar putea să afecteze stabilitatea "inimii de piatră" pe care este amplasată.

În timpul reprezentaţiei din 2007 a operei "Tosca", producătorul şi regizorul filmului James Bond "Quantum of Solace" au fost atât de impresionaţi de imaginea statuii plutitoare cu un ochi semideschis încât au hotărât sa filmeze acolo una dintre scenele filmului. Vă prezentăm colecţia realizată de siteul twistedsifter.com a celor mai impresionante decoruri construite pe apă de-a lungul istoriei Festivalului Bregenz.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
scene,
decor,
Canada
/actualitate/scene-de-poveste-galerie-foto-9952634
9952634
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.