Schimbare majoră la Fondul Monetar Internaţional: Gita Copinath a devenit prima femeie economist şef în cadrul instituţiei
Fondul Monetar Internaţional a numit-o economist şef pe Gita Gopinath, un profesor de la Harvard, care devine astfel prima femeie care ocupă această poziţie, potrivit Bloomberg.
Gopinath îl va înlocui pe Maurice Obstfeld, care a anunţat în luna iulie că se va retrage la finalul anului. Numirea vine într-un moment în care instituţia se confruntă cu probleme precum protecţionismul care prinde amploare la nivel global sau impactul tehnologiei asupra pieţei muncii.
„Gita este unul dintre economiştii extraordinari ai lumii, cu referinţe academice impecabile, un istoric de leadership intelectual şi succes şi o experienţă internaţională extinsă”, spune Christine Lagarde, managing director, FMI.
Gopinath este în prezent profesoară de studii internaţionale şi economice în cadrul Harvard. Este co-editor în cadrul American Economic Review şi co-director pentru Programul de Finanţe Internaţionale în cadrul Biroului Naţional de Cercetare Economică.
Gopinath este născută şi crescută în India, iar acum are cetăţenie americană. Şi-a luat doctoratul în economie la Universitatea Princeton în 2001.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro