În ultimii ani, lumea a investit în conştientizarea schimbărilor climatice, dar este timpul să treacă la paşi concreţi. Este valabil şi pentru industria serviciilor financiare, în special pentru sectorul bancar. Deşi autorităţile naţionale şi internaţionale de supraveghere au făcut deja nişte paşi, băncile trebuie să accelereze implementarea unor strategii de risc climatic şi de finanţare sustenabilă. Provocările vor fi similare şi pentru pionieri, şi pentru cei care vor face mai târziu această schimbare.

Fragmentarea datelor

Pentru a transpune riscul climatic în risc financiar, a respecta reglementările de raportare şi a elabora un plan de management al riscurilor, băncile au nevoie de date de calitate. (i) Debitorii de diferite mărimi şi grade de maturitate nu furnizează întotdeauna băncilor date uniforme cu privire la profilul lor de mediu. (ii) Furnizorii de date nu produc date de aceeaşi calitate şi cantitate în toate regiunile geografice şi segmentele economiei. (iii) Deşi taxonomia este definită prin legislaţia europeană, nu există iniţiative paneuropene de a dezvolta şi implementa surse de date privind sustenabilitatea. Băncile încearcă să răspundă provocărilor prin: (a) identificarea şi maparea surselor de date publice privind sustenabilitatea, (b) colectarea de date de la debitori, dublată de segmentarea clienţilor şi obţinerea datelor lipsă prin dezvoltarea de metode statistice bazate pe informaţii despre sectoare sau companii de anumite dimensiuni şi (c) elaborarea de proxy-uri atunci când nu există date disponibile de încredere.

Implicarea stakeholderilor interni

A trece la acţiune fără a educa este inutil. În ultimii ani, băncile au derulat campanii interne de conştientizare şi de insuflare a ideii de acţiune. Acum e timpul să acţioneze decisiv prin definirea unei structuri interne. Exemplele de bune practici includ: (i) crearea unui rol de Chief Sustainability Officer (CSO) şi a unui departament dedicat, subordonat direct CEO-ului şi managementului; (ii) cursuri tehnice pentru echipele de management şi pentru consiliile de supraveghere, pentru ca acestea să poată evalua, verifica şi promova strategia de gestionare a riscurilor climatice şi de finanţare sustenabilă elaborată de CSO; (iii) trasarea de obiective de sustenabilitate departamentelor şi angajaţilor băncii, pentru a responsabiliza persoanele şi echipele; (iv) educarea personalizată a departamentelor şi angajaţilor băncii pentru a le permite să pună în aplicare strategia; (v) instruirea şi oferirea de resurse departamentului de audit intern pentru a monitoriza evoluţia din punct de vedere cantitativ şi calitativ şi pentru a o raporta managementului.

Educarea stakeholderilor externi

Dacă nu vă educaţi clienţii, o vor face concurenţii. Deşi pare o investiţie mare, dacă o bancă nu-şi educă clienţii, aceştia nu îi vor putea furniza informaţii privind sustenabilitatea şi nu-şi vor putea transforma strategia de business pentru a rămâne „bancabili”. Companiile şi persoanele fizice vor alege acele bănci care sunt dispuse să le înveţe cum să-şi menţină accesul la finanţare sustenabilă. Educarea clienţilor este o investiţie legată în mod direct de menţinerea şi creşterea cotei de piaţă. Dezvoltarea unui plan în acest sens necesită o expertiză sectorială profundă pentru a înţelege condiţiile economice şi transformările prin care trece fiecare domeniu al economiei, pentru a înţelege apoi modul în care banca ar trebui să-şi creeze produsele şi politicile de aprobare. Este similar cu ceea ce băncile fac de mai mulţi ani cu clienţii lor pentru conformarea la reglementările privind managementul riscului. Provocările legate de riscul climatic şi finanţarea sustenabilă sunt că: (i) orizontul de timp pentru a învăţa şi a acţiona este mult mai scurt şi necesită efort intens din partea băncilor, spre deosebire de metoda „trial and error”, prin care au învăţat în trecut, (ii) fiecare sector economic are provocări şi nevoi diferite şi necesită un program educaţional specializat pentru a înţelege cum să-şi conceapă o strategie de sustenabilitate şi (iii) banca trebuie să alinieze programul educaţional cu o politică de risc adaptată fiecărui sector, care să fie legată de o politică de aprobare a creditelor adaptată fiecărui sector.

A trecut perioada conştientizării cu privire la riscul climatic şi la finanţarea sustenabilă. Autorităţile de reglementare şi de supraveghere bancară iau măsuri concrete şi verifică modul în care băncile acţionează pentru a-şi îndeplini obligaţiile de decarbonizare. Dar cel mai mare risc pentru bănci nu este incapacitatea de a răspunde cerinţelor autorităţii de reglementare. Cel mai mare risc pentru băncile care rămân pasive la această nevoie de schimbare este erodarea cotei de piaţă.