Şeful Goldman Sachs rămâne cel mai bine plătit bancher din lume

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 01 iunie 2013 332 afişări

Lloyd Blankfein, şeful Goldman Sachs, a fost anul trecut cel mai bine plătit CEO de bancă din SUA, cu o remuneraţie totală de 26 mil. dolari, în creştere cu 73% faţă de anul precedent, potrivit unul top al Bloomberg Markets.

Şeful Goldman Sachs rămâne cel mai bine plătit bancher din lume

Cifra este mai mare decât cea publicată în aprilie de The Guardian, citând un document înaintat bursei americane de Goldman Sachs şi din care reieşea că pachetul salarial al lui Lloyd Blankfein pentru anul trecut, de 21 mil. dolari, este cu 9 milioane de dolari mai mare decât în 2011 şi cel mai ridicat primit de bancher începând din 2007, înainte de declanşarea crizei financiare, când a încasat 68 de miliarde de dolari.

Al doilea în topul Bloomberg Markets a fost John Stumpf, şeful Wells Fargo, cu 19,3 mil. euro. Remuneraţiile celor 20 de CEO luaţi în calcul au crescut anul trecut în medie cu 7,7%.

Comparând remuneraţiile şefilor de bancă şi principalii indicatori financiari ai băncilor, Bloomberg Markets a făcut şi un top paralel, cu cei mai suprarenumeraţi 20 de CEO ai băncilor americane, determinând că Blankfein este al doilea, după Richard Fairbank de la Capital One, care a încasat 17,5 mil. dolari anul trecut.

Numai gestionarea proastă a scandalului bursier al "balenei de la Londra", care a provocat pierderi de 6,2 mld. dolari băncii JP Morgan Chase, a făcut ca şeful acestei bănci, Jamie Dimon, să rateze poziţiile fruntaşe în top, întrucât remuneraţia lui a fost tăiată la jumătate de acţionari, la numai 11,5 mil. dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/seful-goldman-sachs-ramane-cel-mai-bine-platit-bancher-din-lume-10916173
10916173
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.