Senatorii au aprobat, marţi, proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu 86 de voturi "pentru", două abţineri şi " 24 de voturi "împotrivă".

Senatul este prima camera sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional pe acest proiect de lege.

Guvernul a decis, în 30 iunie, prin Ordonanţă de Urgenţă, că măsura arestului la domiciliu în timpul urmăririi penale poate fi luată pentru cel mult 30 de zile şi prelungită tot cu cel mult 30 de zile, dar durata maximă a măsurii nu poate depăşi 180 de zile.

Prin Ordonanţa de Urgenţă, care la acest moment este în vigoare, au fost modificate prevederile referitoare la durata arestului la domiciliu incluse în Codul de procedură penală. Legislaţia a fost pusă astfel în acord cu decizia Curţii Constituţionale din 7 mai, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 222, privind durata arestului la domiciliu, din Codul de procedură penală.

În actul normativ adoptat de Guvern se menţiona că acesta creează cadrul normativ necesar aplicării arestului la domiciliu în faza de cameră preliminară sau în cursul judecăţii în primă instanţă, în limite şi coordonate constituţionale. Prin modificările decise a fost reglementată durata maximă de dispunere a măsurii arestului la domiciliu, cu posibilitatea prelungirii acesteia pentru durate care, de asemenea, au maximum prevăzut în mod expres.

Astfel, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi stabilit pentru o durată de cel mult 30 de zile şi prelungit numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau dacă au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile. Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

Prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin cinci zile înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit modificărilor aprobate de Guvern.

Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

"Modificarea legislativă este necesară în regim de urgenţă şi cu precădere întrucât, în lipsa acesteia, nu poate funcţiona instituţia arestului la domiciliu pentru faza de cameră preliminară sau în cursul judecăţii în primă instanţă. O intervenţie legislativă rapidă, printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, a fost solicitată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Consiliul Superior al Magistraturii", arăta Guvernul.

În 12 iunie, în Monitorul Oficial a fost publicată decizia Curţii Constituţionale din 7 mai, prin care s-a admis excepţia de necostituţionalitate a dispoziţiilor articolului 222 din Codul de procedură penală.

Astfel, Curtea a constatat că "normele procesual penale ale art. 222 cu denumirea marginală «Durata arestului la domiciliu», prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de camera preliminară şi de judecată în primă instanţă, sunt neconstituţionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinţă, fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri".

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că "o asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât încalcă principiul proporţionalităţii, afectând substanţa drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora".