Senatorul PSD Ion Ganea, care nu a asigurat cvorum al conducerii Senatului, exclus din partid

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 29 octombrie 2020 43 afişări

Senatorul Ion Ganea, care nu a asigurat cvorumul şedinţeii conducerii Senatului, pentru ca reexaminarea legii care permite Legislativului să decidă data alegerilor parlamentare să intre în procedură, a fost exclus din PSD..

Senatorul PSD Ion Ganea, care nu a asigurat cvorum al conducerii Senatului, exclus din partid

„Eu am ajuns la şedinţă puţin mai târziu, pentru că am avut ceva personal de revolvat . Din câte ştiu de la colegii mei, a fost exclus din Partidul Social Democrat, dar nu am fost chiar la acel moment”, spune Gabriela Firea.

Ion Ganea este senatorul care a lipsit de la şedinţele Biroului Permanent al Senatului, astfel încât nu a fost îndeplinit cvorumul de şedinţă, iar reexaminarea legii care permite Legislativului să decidă data alegerilor parlamentare nu a putut intra în procedură.

„Din câte ştiu, acolo (la Biroul Permanent al Senatului - n.d.) a existat o situaţie cu un membru PSD care în această perioadă a refuzat să mai răspundă apelurilor noastre. Acel membru BP nu se mai află pe un loc eligibil. De aici până la a refuza să îţi faci treaba e cale lungă. Nu înseamnă că nu mai trebuie să mai vii la muncă sau să asculţi cântece de sirene venite de la actuala putere. În BP nu mai avem majoritate. Noi nu îl mai considerăm social-democrat”, spunea marţi prim-vicepreşedintele social-democraţilor Sorin Grindeanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii care dă dreptul Legislativului să decidă data alegerilor parlamentare, însă nu a putut intra în procedură parlamentară deoarece nu a existat cvorum al şedinţei Biroului Permanent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
senator,
excludere,
psd

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.