Senatul cumpără servicii de transport aerian internaţional în valoare de peste 1,7 milioane lei fără TVA
Senatul cumpără servicii de transport aerian internaţional de persoane în valoare estimată de peste 1,7 milioane lei, la care se adaugă TVA, durata acordului-cadru urmând să fie 24 luni, potrivit unui anunţ postat pe SEAP.
Conform unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Senatul a lansat o licitaţie pentru cumpărarea de servicii de transport aerian internaţional în valoare totală estimată fără TVA de 1.764.705,88 de lei.
Potrivit caietului de sarcini, ofertanţii trebuie să pună la dispoziţia Senatului două persoane, salariaţi sau colaboratori, ca personal dedicat, ca o ”cerinţă tehnică esenţială”.
”Ofertanţii îşi asumă obligaţia de a aloca personal dedicate în relaţia cu autoritatea contractantă, pentru îndeplinirea în bune condiţii a tuturor solicitărilor, respective minim două persoane responsabile, pe toată durata derulării acordului-cadu. Se vor prezenta numele, datele de contact (telefon, fax, telefon mobil, adresa de e-mail etc) pentru persoanele care vor răspunde prioritar de solicitările autorităţii contractante pentru informaţii, oferte. Prestatorul va lua toate măsurile pentru ca personalul dedicate să răspundă cu promptitudine şi professionalism la toate solicitările autorităţii contractante pentru îndeplinirea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente (...) Pentru situaţiile de urgenţă şi neprevăzute, pentru perioada sfârşitului de săptămână, respective sâmbătă, duminică şi sărbători legale, (trebuie - n.r.) să existe minim o persoană de legătură 24h din 24h ”, se mai arată în caietul de sarcini.
Potrivit sursei citate, pe durata întregului acord-cadru, pentru servicii de transport aerian internaţional de pasageri se estimează achiziţionarea unui număr minim de 50 bilete de avion şi maxim de 1.000 bilete. De asemenea, la solicitarea expresă a autorităţii contractante, ofertanţii vor asigura posibilitatea de transport aerian special VIP sau charter.
Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 iunie 2017, acestea urmând a fi deschise pe 24 iulie 2017.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro