Sighiartău cere ruperea coaliţiei: Conducerea PNL trebuie să-şi asume o decizie şoc

Autor: Cosmin Pirv Postat la 07 decembrie 2023 52 afişări

Vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău cere retragerea miniştrilor PNL din Guvern şi implicit ruperea coaliţiei cu PSD. „Conducerea PNL trebuie să-şi asume o decizie şoc în relaţia cu PSD”, crede el.

Sighiartău cere ruperea coaliţiei: Conducerea PNL trebuie să-şi asume o decizie şoc

Robert Sighiartău pledează pentru ruperea coaliţiei PSD-PNL: „Obiectivul, dacă mă întrebaţi pe mine, PNL pentru la anul este în primul rând să îşi recâştige electoratul pe care l-a pierdut în acest moment, pentru că se vede cu ochiul liber faptul că această alianţă cu PSD a dăunat PNL-ului, din mai multe motive: şi istorice, pentru că cele două partide au fost direct adversare, din tot mai multe motive, pentru că au electorat diferit, pentru că au votanţi diferiţi şi pentru că românii au considerat tot timpul că PSD-ul trebuie ţinut, sub o formă sau alta, într-o minoritate, pentru că în momentul în care PSD-ul are majorităţi considerabile, tinde să abuzeze de putere, s-a întâmplat cu Liviu Dragnea, s-a întâmplat cu alţii, s-a întâmplat cu Adrian Năstase".

„E clar că PNL trebuie să-şi recâştige electoratul, iar asta o poate face dând în primul rând PSD-ul afară de la guvernare. Această alianţă care din punctul meu de vedere nu a adus nimic consistent la nivel de reforme, la nivel de îmbunătăţire a calităţii vieţii în România, această alianţă trebuie să fie ruptă, iar ea trebuie să fie ruptă în primul rând dând PSD-ul afară de la guvernare, pentru că majoritatea din 2020, dacă vă uitaţi, la alegerile parlamentare, o să vedeţi că este una anti-PSD, deci împotriva PSD-ului”, a spus vicepreşedintele PNL, la RFI.

Întrebat cum ar putea PNL să dea afară PSD de la guvernare, Robert Sighiartău a spus: „E foarte simplu, din punct de vedere constituţional, sunt metode. Dacă miniştrii PNL s-ar retrage, în momentul ăla Guvernul trebuie să vină în Parlament la o revalidare, iar dacă nu există majoritate, Guvernul Ciolacu pică. Deci nu e complicat. Trebuie doar să îşi asume conducerea restrânsă a partidului această decizie şoc, care ar putea să convingă electoratul PNL că noi într-adevăr ne dorim o reîmpăcare cu electoratul şi cu ideile acestea liberale, pentru că de-a lungul timpului PSD-ul a încercat şi a şters de fapt multe linii roşii pe care noi le-am avut în raport cu ei în zona de fiscalitate, în zona de măsuri economice şi de tot ceea ce înseamnă până la urmă o economie liberală, iar acest lucru a deranjat extrem de mult electoratul PNL şi economia românească”.

Întrebat, de asemenea, dacă pentru PNL nu ar fi mai sănătos să stea în Opoziţie până la alegeri, liderul PNL a spus că acest lucru ar fi periculos.

„Ar fi periculos, pentru că PSD-ul uitaţi-vă ce se întâmplă în raport cu primarii noştri, cu oameni care sunt în diferite partide politice. PSD-ul nu ţine cont de responsabilitatea şi în primul rând de interesul ţării, PSD-ul ţine cont în acest moment doar de alegerile de anul viitor, iar dacă îi laşi la putere, cu resursele pe care le au, cu infrastructura instituţională pe care o au, o să facă tot posibilul să demanteleze toate partidele politice şi să-şi crească şi mai mult puterea. De asta, PSD-ul în acest moment trebuie sub o formă sau alta rupt de aceste resurse instituţionale şi guvernamentale”, a adăugat el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
electorat,
pnl,
robert sighiartău

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.