SII România, specializată în servicii şi soluţii IT, anunţă un nou CEO. Iulia Surugiu, care a deţinut anterior funcţia de director operational, preia rolul de director general de la Manel Ballesteros, care a condus filiala locală timp de 15 ani. „Vizăm o dezvoltare organică şi sustenabilă şi vom continua să investim în elementele cheie”
SII România, specializată în servicii şi soluţii IT, cu afaceri de 33 mil. euro în 2023, anunţă numirea unui nou CEO. Astfel, Iulia Surugiu, care a deţinut anterior funcţia de director operational, devine noul director general al companiei, au transmis reprezentanţii SII România printr-un comunicat. Iulia Surugiu deţine o vastă expertiză în zona de business operations şi management, respectiv o experienţă de peste un deceniu în cadrul companiei. Aceasta preia funcţia de la Manel Ballesteros, care a condus filiala locală timp de 15 ani.
„Vizăm o dezvoltare organică şi sustenabilă a SII România şi vom continua să investim în elementele cheie, cu impact direct asupra performanţelor noastre, venind în sprijinul clienţilor, al partenerilor şi al colaboratorilor noştri, în acord cu obiectivele de dezvoltare şi performanţă asumate împreună, pe termen scurt, mediu şi lung (...)”, a spus Iulia Surugiu.
Iulia Surugiu a contribuit decisiv la dezvoltarea companiei SII România, exercitând un rol cheie şi având, de-a lungul celor 10 ani, atribuţii din sfera operaţională, strategică şi de dezvoltare a afacerii, cea mai recentă funcţie fiind cea de Director Operaţional, arată sursa citată anterior. „Sub conducerea sa, SII România continuă să ofere servicii de inginerie software şi consultanţă în tehnologie la cel mai înalt nivel, să menţină în centrul stategiei nevoile şi satisfacţia clienţilor şi, totodată, să consolideze valorile organizaţionale, cu focus pe dezvoltarea profesională a membrilor echipei.”
Anterior SII România, Iulia Surugiu a activat timp de peste şase ani în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de produse software din România, în funcţii de management şi consultanţă tehnică. În ceea ce priveşte parcursul universitar, aceasta a absolvit ca şefă de promoţie Facultatea de Cibernetică în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde a încheiat cu succes şi un program de doctorat în Informatică Economică, pe aceeaşi specializare.
SII România este filiala locală a SII Group, o companie multinaţională de top din domeniul tehnologiei. La nivel local, compania are birouri în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. SII România furnizează servicii de dezvoltare software şi consultanţă în tehnologie, având peste 650 de angajaţi cu expertiză în mai mult de 40 de tehnologii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro