Sindicaliştii şi conducerea ROMATSA se vor întâlni marţi la Ministerul Transporturilor pentru noi negocieri

Autor: Alina Oprea Postat la 16 iulie 2015 57 afişări

Sindicatele şi conducerea ROMATSA trebuie să prezinte Ministerului Transporturilor (MT) clarificări şi soluţii la cele 14 revendicări care au stat la baza grevei de avertisment, până marţi, când va avea loc o nouă rundă de discuţii.

"Reprezentanţii conducerii Ministerului Transporturilor au solicitat ca până marţi, 21 iulie 2015, când va avea loc o nouă rundă de discuţii, atât patronatul, cât şi sindicatul ROMATSA, să prezinte clarificări şi soluţii la cele 14 puncte discutate", se arată într-un comunicat al ministerului.

Părţile s-au întâlnit miercuri la sediul MT cu ministrul de resort, Iulian Matache, acesta solicitând puncte de vedere ambelor părţi implicate în conflict.

"S-a discutat, punctual, fiecare revendicare şi s-au găsit abordări comune şi propuneri de soluţionare pentru multe dintre acestea", potrivit ministerului.

Liderul sindical Gabriel Tudorache spunea însă că, în funcţie de discuţiile ce vor fi purtate, s-ar putea decide continuarea acţiunilor de protest, mergând până la grevă generală.

Mai mult, după evenimentele de miercuri, preşedintele Consiliului de Administraţie al ROMATSA, Marcel Pârvu, a demisionat şi va rămâne în CA, temporar, ca simplu membru. Pârvu fusese ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al ROMATSA în şedinţa din 31 martie.

Traficul aerian a fost perturbat miercuri de greva controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA. În cele două ore de grevă (11:00-13:00), traficul a fost asigurat în proporţie de 33,3%. Conducerea companiei estimează pagube de 250.000 de euro, la care s-ar putea adăuga, în plus, şi anumite solicitări din partea companiilor aeriene sau a pasagerilor.

Între orele 11:00 şi 13:00 erau prevăzute, în total, 40 de zboruri pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", dintre care 22 aterizări şi 18 decolări. Zborurile au vizat destinaţii din mai multe ţări europene, precum Paris (Franţa), Londra (Anglia), Dublin (Irlanda) sau Amsterdam (Olanda), dar şi câteva curse interne. Aceasta a fost prima grevă a controlorilor aerieni din România, la care au participat în total 600 de angajaţi ai ROMATSA.

De asemenea, peste 150 de controlori de trafic aerian ai ROMATSA, care nu erau de serviciu, au protestat în curtea instituţiei, ei reclamând faptul că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă.

"Conducera Romatsa ne-a împins la un astfel de gest, după opt luni de stres, de nervi, de incertitudini şi falsuri, nimeni nu ne aude. De la 1 iulie, nu mai avem contract colectiv de muncă, iar presiunile şi ameninţările la adresa angajaţilor, a reprezentanţilor sindicali, în principal, continuă. Ce se întâmplă acum depăşeşte orice limită normală. Corupţie, minciună, căpuşare, o bătaie de joc la adresa noastră şi a pasagerilor. Ne scuzaţi, dragi călători, dar vrem să se face dreptate, vrem să fim cu toţii liberi şi în singuranţă. Se pare însă că, din păcate, singura armă care ne-a mai rămas pentru a ne auzi cineva este greva de avertisment. Greva noastră nu se face cu încetarea lucrului, asigurând mult peste o treime din activitatea normală. Participanţii la grevă, controlori de trafic aerian, personal tehnic de meteorologie aeronautică şi de administraţie asigură în continuare funcţionarea tuturor poziţiilor de lucru, a echipamentelor, utilajelor şi instalaţiilor Romatsa. În plus, nu este nimeni constrâns să participe la grevă", a spus liderul sindical Gabriel Tudorache.

Sindicaliştii au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Între acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.

Pe de altă parte, directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a spus că sindicatele au avut până în prezent o poziţie inflexibilă privind solicitările angajaţilor şi că unele dintre acestea "exced prevederile legale".

ROMATSA - Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, are în prezent 1.530 de angajaţi. Între 2.500 şi 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMATSA,
NEGOCIERI,
/actualitate/sindicalistii-si-conducerea-romatsa-se-vor-intalni-marti-la-ministerul-transporturilor-pentru-noi-negocieri-14599929
14599929
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.