Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul FNI
Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Sorin Ovidiu Vîntu - aflat în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză - pentru spălare de bani (două fapte) şi instigare la delapidare. Cercetările finalizate în prezentul dosar penal au ca şi fundament de plecare cercetările efectuate de către organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, a precizat Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro