Speculatorii care mizează pe aprecierea dolarului au pariat cu 13,7 mld. USD mai mult decât cei ce aşteaptă o depreciere

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 16 octombrie 2011 21 afişări

Investitorii care speculează pe piaţa valutară au pariat sume ceva mai mari pe o viitoare apreciere decât pe deprecierea dolarului american, rezultând un plus net de 13,7 miliarde de dolari, consemnat la 11 octombrie, în favoarea celor ce mizează pe creşterea valorii monedei americane, conform Comisiei pentru tranzacţionarea contractelor la termen din SUA.

Suma este mai mare cu 3% decât cea raportată la finele săptămânii anterioare, comunică Dow Jones.

În contractele pe yeni, sumele investite de cei care iau în calcul aprecierea monedei nipone le-au depăşit cu 5,7 miliarde de dolari pe cele mobilizate de investitorii care anticipează o scădere.

Pariurile pe o viitoare cădere a monedei europene au scăzut cu 9% faţă de săptămâna anterioară, însă valoarea lor continuă să rămână mai mare cu 12,6 miliarde de euro (corespunzătoare unui număr de 73.795 de contracte) decât a celor care reprezintă poziţii "long", deschise de investitorii convinşi că euro se va aprecia.

Speculatorii s-au arătat tot cu 9% mai puţin pesimişti în privinţa lirei sterline, dar există în continuare un plus net de 6,1 miliarde de dolari reprezentând poziţii "short" deschise pe moneda britanică.

În privinţa francului elveţian, investitorii cu poziţii "long" i-au depăşit doar cu 1,8 milioane de dolari (13 contracte) pe cei ce aşteaptă o pierdere de valoare a monedei. Explicaţia constă în poziţia fermă a Băncii Naţionale a Elveţiei în apărarea plafonului de curs al francului, după excesele speculative din lunile precedente, care au dus la aprecierea necontrolată a monedei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/speculatorii-care-mizeaza-pe-aprecierea-dolarului-au-pariat-cu-13-7-mld-usd-mai-mult-decat-cei-ce-asteapta-o-depreciere-8873371
8873371
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.