Start-up-ul Nestor, care a creat o platformă de „people intelligence“, lansează o nouă soluţie care are la bază librării de skill-uri şi sugestii AI ce ajută la dezvoltarea şi creşterea productivităţii angajaţilor
Nestor, start-up-ul local ce a dezvoltat o platformă de „people intelligence“ prin intermediul căreia ajută angajaţii să evolueze în carieră, lansează o nouă soluţie care are la bază librării de skill-uri şi sugestii AI (artificial intelligence) la evenimentul Unleash America din Las Vegas, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat. Soluţia Nestor oferă informaţii despre competenţele si talentele ascunse ale angajaţilor, identifică skill-uri cu un trend ascendent în funcţie de industrie, ajutând angajaţii să se adapteze noile cerinţe în era digitală.
„Cu soluţiile recent lansate, oferim liderilor de resurse umane şi managerilor o oportunitate de a accelera dezvoltarea şi productivitatea angajaţilor. Din ce în ce mai multe organizaţii caută să valorifice abilităţile individuale pentru optimizarea investiţiilor în L&D, planificarea strategică a forţei de muncă, sau alinierea competenţelor angajaţilor cu obiectivele de business. Platforma Nestor ajută la implementarea acestor procese într-un mod rapid şi eficient”, a spus Bogdan Apostol, CEO şi co-fondator Nestor.
Librăriile de skill-uri Nestor complementate de sugestii AI oferă organizaţiile acces instant la o bază de date, disponibilă în mai multe limbi, cu peste 20.000 de abilităţi, 14.000 de job-uri mapate din peste 15 industrii. Astfel, cu sugestiile Nestor bazate pe inteligenţă artificială, liderii de resurse umane pot identifica tendinţele emergente în materie de competenţe din piaţă şi pot primi recomandări personalizate despre cum să-şi păstreze baza de skill-uri relevantă şi actualizată. În plus, angajaţii au acces la sugestii privind abilităţile adiacente, care îi pot ajuta pentru oportunităţi viitoare.
„Prin utilizarea soluţiilor Nestor şi a sugestiilor pe bază de AI, companiile obţin vizibilitate asupra competenţelor angajaţilor şi a potenţialului neexploatat şi pot identifica cu uşurinţă deficienţele actuale în competenţe. Rezultatul constă în alinierea abilităţilor individuale cu rolurile aferente, un framework pentru dezvoltarea carierei, iniţiative personalizate de upskilling şi reskilling şi o planificare mai bună a talentelor existente.”
Nestor este prezent pentru al treilea an consecutiv la Unleash America - Festivalul Internaţional de HR, unde prezintă platforma sa în faţa unui public global de peste 5.000 de lideri HR.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro