Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

Postat la 01 mai 2017 2693 afişări

În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile staţiunea Băile Figa a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear.

Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

 Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune", spune edilul.

 

Istoria staţiunii Figa a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE - „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată.  

 

1,8 milioane de euro au fost alocaţi pentru amenajarea staţiunii Băile Figa, restul banilor mergând la băile de la Cojocna şi la Dej. Până acum la Figa au fost investiţi peste 5 milioane de euro.

 

Construcţia primelor bazine (unul deschis cu apă sărată şi unul închis) de la Figa a început în 2008 şi au fost finalizate în 2010. Încă de la deschidere turiştii, dornici de tratamente cu apă sărată au luat cu asalt staţiunea, în primul an peste 20.000 de turişti trecând porţile complexului balnear.

 

Suprins de numărul mare de turişti care au venit la Figa, primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan a început încă din 2011 un amplu proiect de extindere a parcului balnear care acum are 15 hectare de teren.

 

În 2011 administraţia oraşului a amenajat un râu leneş pe care iubitorii de apă se pot plimba în voie cu colaci de mari dimensiuni. În 2012 a urmat amenajarea unui nou bazin cu apă dulce şi a unui bazin rustic cu nămol dar şi a unui jacuzzi exterior. Un an mai târziu staţiunea avea deja mini Aqualand, cu tobogane cu jeturi de apă, saună şi un lac sărat. Iar investiţiile au continuat an de an.

 

Şi sezonul 2016 vine cu noi surprize pentru turiştii care aleg să-şi petreacă câteva zile de relaxare, la Băile Figa. Autorităţile au pregătit un nou bazin cu apă dulce, au extins zonele de plajă, au adus nisip şi umbreluţe şi se pregătesc pentru a monta un nou topogan, de mari dimensiuni, pentru iubitorii de adrenalină.

 

În numai cinci ani de la inaugurarea Băilor Figa sute de mii de turişti au trecut deja pragul complexului, numai anul trecut fiind vândute peste 200 de mii de bilete pentru acces în complex.

 

 

Cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turisti,
statiune,
complex,
succes,
romania,
viziune,
moldova,
apa
/actualitate/statiunea-din-romania-care-s-a-transformat-in-5-ani-dintr-o-balta-de-namol-in-care-se-scaldau-bivolii-intr-o-atractie-turistica-de-top-16251980
16251980
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.