STUDIU: Numărul milionarilor şi averea totală la nivel global au atins noi maxime istorice

Postat la 10 iunie 2014 73 afişări

Numărul milionarilor şi avuţia aflată în proprietate privată la nivel global au atins anul trecut noi maxime istorice, ca urmare a avansului burselor, stabilizării economiilor industrializate şi politicilor monetare relaxate ale băncilor centrale, arată un studiu citat de Financial Times.

STUDIU: Numărul milionarilor şi averea totală la nivel global au atins noi maxime istorice

 Avuţia a crescut cu 14,6% de la 132.700 miliarde de dolari în 2012 la 152.000 de miliarde de dolari anul trecut, în timp ce numărul milionarilor a avansat de la 13,7 milioane de persoane la 16,3 milioane de persoane, potrivit firmei de consultanţă Boston Consulting Group.

De la criza financiară din 2008, avuţia aflată în proprietate privată la nivel global a crescut cu 65%, sau 60.000 de miliarde de dolari, susţinută de revenirea burselor şi de recuperarea economiilor industrializate după instabilitatea cauzată de colapsul Lehman Brothers.

Numărul gospodăriilor de milionari reprezintă la nivel global 1,1% din total, în urcare de la 0,7% în 2007.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/studiu-numarul-milionarilor-si-averea-totala-la-nivel-global-au-atins-noi-maxime-istorice-12730126
12730126
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.