Suspiciuni de corupţie cu prejudiciu uriaş la IGAv, Şcoala de Aviaţie Civilă şi Aeroportul Băneasa

Autor: Laura Buciu Postat la 21 iunie 2023 87 afişări

Suspiciuni de corupţie cu prejudiciu uriaş la IGAv, Şcoala de Aviaţie Civilă şi Aeroportul Băneasa

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, miercuri, 30 de percheziţii la Inspectoratul General de Aviaţie, la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi la Aeroportul Băneasa, în legătură cu decontarea unor lucrări de reparaţii a unor aeronave ale MAI.

Potrivit DNA, procurorii militari anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, fac cercetări într-un caz în care există suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2019-2023.

Sunt suspiciuni în legătură cu efectuarea şi decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale SMURD.

Prejudiciul estimat, la acest moment, se ridică la suma de aproximativ 23.200.000 lei.

Sunt efectuate 30 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, din care 14 se realizează la sediile a trei instituţii publice. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de Inspectoratul General de Aviaţie, Şcoala Superioară de Aviaţie şi Aeroportul Băneasa, acolo unde sunt garate aeronavele.

Restul percheziţiilor au loc la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
percheziţii,
aviaţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.