Timişoreana este sponsor principal al echipei naţionale de fotbal

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 03 septembrie 2012 80 afişări

Timişoreana, berea românească cu o tradiţie îndelungată, a semnat un parteneriat cu FRF şi echipa naţionala de fotbal a României. într-un cadru oficial şi unic la Arena Naţională, Mircea Sandu, Preşedintele FRF şi din partea Timişoreana, Mihai Bârsan, Vice-Preşedinte Marketing au semnat contractul de parteneriat.

La eveniment au mai participat Cristian Tănase (jucător al Echipei Naţionale de fotbal a României), alături de Ilie Balaci şi Miodrag Belodedici.

"Cele mai mari bucurii au venit din partea oamenilor care ne-au susţinut cu atât de multă dăruire", a spus Mircea Sandu, preşedintele FRF.

"Pentru Timişoreana, ceea ce este de valoare în fotbal merită susţinut, protejat şi dus mai departe. De aceea, atunci când Cupa României ajunsese o competiţie secundară, în pericol de a pierde total interesul cluburilor, Timişoreana a înţeles că adevăraţii prieteni se cunosc la greu şi a pus umărul la susţinerea ei.

Suntem acum într-un moment când echipa naţională are şi ea nevoie de susţinere, de încredere. În istoria ei de 90 de ani, naţionala a produs multe momente de mândrie. Are în spate o poveste construită de multe generaţii de jucători şi suporteri ce trebuie dusă mai departe, la bine şi la greu. De aceea Timişoreana îşi va extinde implicarea în fotbalul românesc", a declarat Mihai Bârsan, vice-preşedinte marketing Ursus Breweries.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Timişoreana,
sponsor,
echipa naţionala
/actualitate/timisoreana-este-sponsor-principal-al-echipei-nationale-de-fotbal-10014819
10014819
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.