"Un guvern străin îşi creşte copiii în inima ţării noastre!" Reacţie VIOLENTĂ după marea lovitură dată de Viktor Orban în România

Postat la 14 noiembrie 2018 210 afişări

Ciprian Marica (33 de ani) a reacţionat foarte dur la auzul veştii că Guvernul Ungariei finanţează cu aproape 6,5 milioane de euro echipele Sepsi Sfântu Gheorghe şi Csikszereda Miercurea Ciuc. I-a felicitat pe vecini, apoi a răbufnit la adresa factorilor de decizie din sportul românesc.

"Un guvern străin îşi creşte copiii în inima ţării noastre!" Reacţie VIOLENTĂ după marea lovitură dată de Viktor Orban în România

Cabinetul condus de Viktor Orban a decis că cele două echipe vor primi câte 3,2 milioane de euro prin intermediul Federaţiei de Fotbal din Ungaria pentru a-şi desfăşura mai uşor activitatea în fotbalul românesc şi a clădi cluburi cât mai puternice, iar Ciprian Marica e primul nume important care reacţionează.

Într-o postare acidă pe pagina de facebook, fostul atacant a ridicat mari semne de întrebare: "Iată că ungurii pot să facă la ei şi să facă şi la noi. Un guvern străin îşi creşte fotbaliştii în inima României. Bravo lor! Noi am pustiit tot! Am distrus cluburi, branduri, baze sportive, terenuri, stadioane, săli! Am pus biruri, am pus piedici de toate felurile celor care au încercat să mai facă ceva! Aproape că am ras de pe suprafaţa ţării urmele unui fenomen social, de la bază la vârf. Străinii construiesc însă la noi în ţară. Fac baze sportive, educaţie sportivă, vor creşte la noi fotbalişti pentru ţările lor. Ne mai miră? Am înstrăinat pământul, apa, gazele, tot ce se putea. Vom înstrăina şi aerul, dacă va fi posibil.

Încă o dată felicitări guvernului maghiar pentru sprijinul acordat sportului. La noi, un fenomen social care aduce atâta bucurie românilor a fost ajutat să dispară. Fotbalul, sportul în totalitate. Vorbesc despre fotbal pentru că mie mi-a dat educaţie, prieteni, bunăstare materială şi putea da asta multor români. Fotbalul m-a făcut ceea ce sunt acum. Şi acum mă doare inima să văd cum alţii construiesc şi noi distrugem. Până când?",

Sepsi OSK se află pentru al doilea an consecutiv în prima ligă a României, iar în acest an visează chiar la accederea în playoff. Cu un stadion renovat şi un antrenor cu multă experienţă pe bancă, Eugen Neagoe, gruparea din Sf. Gheorghe se luptă cu şanse reale pentru unul dintre cele şase locuri care asigură prezenţa în playoff. În urmă cu puţin timp, Eugen Neagoe spunea chiar că vrea să se lupte pentru câştigarea titlului. Sepsi ocupă, după 15 etape, locul 7, cu 20 de puncte.

Cititi mai multe pe www.prosport.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
guvern,
crestere,
inima,
viktor orban

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.