Un tânăr de 27 de ani din România a fost premiat cu o medalie de aur la cel mai mare salon de invenţii din Europa de Sud-Est

Postat la 30 mai 2017 705 afişări

Adrian Lăzărescu, student doctorand la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, a fost premiat cu o medalie de aur la salonul Euroinvent, cel mai mare salon de invenţii din Europa de Sud-Est, unde şi-a prezentat lucrarea de doctorat despre cum se face betonul fără ciment, folosind cenuşa rezultată în urma arderii cărbunelor.

 Un tânăr de 27 de ani din România a fost premiat cu o medalie de aur la cel mai mare salon de invenţii din Europa de Sud-Est

„Vreau să creez un beton alternativ, un beton fără ciment, pentru că industria  producătoare de ciment poluează. În acelaşi timp, pentru a crea energie, termocentralele trebuie să ardă cărbune, iar cenuşa, deşeul rezultat în urma arderii, nu este folosită, ci este depusă în halde unde poluează. La materialul pe care noi îl facem, practic iei deşeul, îl combini cu un anumit lichid şi atunci îţi rezultă un material care are performanţe la fel de bune ca betonul, uneori mai bune, în funcţie de mai mulţi parametrii pe care eu îi studiez acum”, a declarat pentru ZF Adrian Lăzărescu, care spune că îşi doreşte să continue să facă cercetare în domeniul ingineriei civile, în România.

 

Cenuşa se foloseşte la ora actuală ca adaos în producţia betonului, noutatea cu care vine Adrian Lăzărescu fiind eliminarea completă a cimentului din poducţia betonului. De asemenea, proiectul sau diferă de alte proiecte similare prin prisma faptului că fiecare cenuşă are o altă compoziţie chimică.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.