Ungaria şi Bulgaria fac front comun în privinţa problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană
Ungaria şi Bulgaria au o poziţie comună în privinţa problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, precum migraţia ilegală, şi împărtăşesc răspunsul pentru abordarea acestora, a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, după o întrevedere cu guvernul bulgar, relatează MTI.
"Ungaria şi Bulgaria se pot baza unul pe celălalt în viitoarele dezbateri importante despre viitorul Blocului comunitar. Cele două ţări sunt aliate în dezbaterea privind migraţia ilegală şi sunt de acord că aceasta trebuie oprită la frontierele externe ale UE", a spus Szijjarto, în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia, după o discuţie cu premierul bulgar Boiko Borisov.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a lăudat Bulgaria pentru "eforturile şi performanţele excelente" în protejarea graniţelor şi a exprimat susţinerea Ungariei pentru aderarea câţ mai rapidă a Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen.
Ungaria consideră că Bulgaria este un aliat în privinţa protejării valorilor creştine în Europa, aspect care reprezintă fundaţia comunităţii ambelor state, a mai spus Peter Szijjarto.
Ministrul ungar de Externe şi premierul Bulgariei au discutat şi despre noua lege a educaţiei din Ucraina, care restricţionează educaţia minorităţilor în această ţară. Guvernele celor două state consideră noua lege drept "inacceptabilă", întrucât contravine valorilor europene şi reduce în mod considerabil drepturile comunităţilor maghiare şi bulgare din Ucraina.
Peter Szijjarto şi Boiko Borisov s-au angajat să conteste noua lege a educaţiei din Ucraina la toate instituţiile abilitate din cadrul Uniunii Europene.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro