United Airlines opreşte de la zbor 24 de avioane Boeing, după accidentul de sâmbătă
Compania aeriană United Airlines a anunţat că a oprit de la zbor 24 de avioane Boeing 777 după ce unul dintre aparate a suferit o defecţiune a motorului sâmbătă, anunţă BBC.
Avionul, care transporta 231 de pasageri şi 10 membri ai echipajului, a fost nevoit să se întoarcă la aeroportul din Denver. Nu au fost raportate persoane rănite.
Resturi din avion au fost găsite împrăştiate într-o zonă rezidenţială din apropiere.
Ca răspuns la incident, Japonia a cerut tuturor companiilor aeriene care utilizează Boeing 777 cu acelaşi motor Pratt & Whitney 4000 să evite spaţiul său aerian.
Boeing a declarat că susţine decizia Japoniei şi a recomandat suspendarea operaţiunilor tuturor avioanelor 777 cu acelaşi motor în timp ce investigaţiile asupra incidentului continuă. Producătorul spune că există în prezent 69 de Boeing 777 în serviciu în întreaga lume cu acest motor.
Potrivit Administraţiei Aviaţiei Federale (FAA), United este singura companie aeriană americană care zboară astfel de avioane, celelalte fiind în Japonia şi Coreea de Sud.
Agenţia a comandat inspecţii suplimentare ale avioanelor Boeing 777 echipate cu motorul Pratt & Whitney 4000 în urma incidentului.
FAA se întâlneşte cu reprezentanţi ai companiei care a produs motoarele şi ai Boeing.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro