Ursache: Legislaţia privind piaţa de capital din România este la nivelul unei pieţe emergente
Legislaţia privind piaţa de capital din România este la nivelul unei pieţe emergente, după modificările operate în ultimii doi ani, a declarat marţi vicepreşedintele ASF pentru piaţa de capital, Mircea Ursache.
"Prin legislaţia primară pe care o prezentăm astăzi, România este din punct de vedere al reglementărilor o piaţa emergentă. Orice investitor găseşte în România acum o legislaţie similară celei din UE, are siguranţa că regulile de aici sunt similare celor din UE", a afirmat Ursache într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că 2015 va fi un an care va însemna mult pentru piaţa de capital, urmând ca prin legislaţia secundară se reglementeze o serie de puncte puncte sensibile rămase.
"Legislaţia adoptată va aduce încredere în rândul populaţiei că se poate investi şi în alte instrumente de plasament decât depozitele bancare. Credem că, prin legislaţia adoptată, investiţiile în piaţa de capital reprezintă o soluţie viabilă la depozitele bancare în privinţa randamentelor", a mai spus reprezentantul Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Ursache a amintit ca în atenţia ASF au rămas, pentru posibile listări, 15 companii din portofoliul Ministerului Economiei, 7 societăţi de la AVAS şi altele de la alte ministere, cum ar fi Comunicaţiile sau Turismul.
Legislaţia privind piaţa de capital a înregistrat în ultimul an modificări semnificative, cele mai importante fiind legea pentru desfiinţarea pieţei RASDAQ, dar şi modificarea legii privind piaţa de capital prin ordonanţă de urgenţă la finele anului trecut, care prevede, printre altele, noi condiţii de cvorum şi majoritate la ridicarea dreptului de preferinţă şi creşterea capitalului social cu aport în natură.
Totodată, ASF menţionează printre noutăţile legislative din domeniul pieţei de capital şi un proiect de lege privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, precum şi reglementări europene.
România vrea să obţină în 2016 sau 2017 statutul de "piaţă emergentă" în clasificarea Morgan Stanley Capital International, care ar face România o destinaţie mai atractivă pentru investitori.
Într-un interviu acordat Bloomberg în octombrie 2014, şeful BVB, Ludwik Sobolewski, a declarat că bursa de la Bucureşti face eforturi pentru a fi inclusă în 2015 pe lista de aşteptare în vederea promovării în această categorie în 2016.
În prezent, BVB este clasificată drept "piaţă de frontieră" în indicele Morgan Stanley.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro