Vladimir Putin a semnat un decret de prelungire cu un an a sancţiunilor vizând importuri din UE
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri un decret privind prelungirea cu un an, începând din 6 august, a interdicţiei unor importuri alimentare din ţări membre UE ca răspuns la adoptarea unor sancţiuni împotriva Rusiei din cauza conflictului din estul Ucrainei, relatează agenţia Tass.
Rusia a interzis pe 6 august 2014 importurile de fructe, legume, carne, păsări, peşte şi produse lactate din state occidentale care au impus sancţiuni Moscovei pe fondul crizei din Ucraina.
Potrivit noului decret, Rusia va continua să interzică numeroase categorii de alimente din Occident timp de încă un an.
Luni, premierul rus Dmitri Medvedev anunţa că a dispus ca Guvernul să pregătească un decret în acest sens.
El a făcut acest anunţ după ce UE şi-a prelungit vineri şi luni sancţiunile pe care le-a impus anul trecut Crimeei şi Moscovei.
UE a prelungit vineri sancţiunile impuse unor companii cu sediul în Crimeea, anexată de Rusia anul trecut. Acestea au fost prelungite până în iunie 2016.
De asemenea, UE a extins luni sancţiunile economice impuse Rusiei. Acestea au fost extinse până la 31 ianuarie 2016.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro