Volumul "Frica: Trump la Casa Albă", de Bob Woodward, lansat la editura Litera
Volumul "Frica: Trump la Casa Albă", un portret intim al preşedintelui american Donald Trump semnat de Bob Woodward şi devenit bestseller în 25 de ţări, a fost lansat la editura Litera, în colecţia Kronika, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
"Este greu de imaginat un portret mai îngrijorător al unui preşedinte caracterizat drept paranoic, agresiv şi otrăvit de putere. Cu toate acestea, Bob Woodward reuşeşte în «Frica» să surprindă întreg spectrul elementelor care alcătuiesc profilul preşedinţiei lui Donald Trump, dezvăluind secvenţe şi detalii neştiute despre nenumărate situaţii de criză cu care Casa Albă s-a confruntat din pricina unui preşedinte impulsiv, nestatornic şi profund incapabil să se ridice la nivelul cerinţelor funcţiei sale. Au existat şi alte relatări pe marginea acestei teme, dar nici una la fel de revelatoare sau de convingătoare ca aceasta", scriu editorii.
Volumul "Frica" desenează tabloul complet al Casei Albe sub conducerea lui Donald Trump, bazându-se pe interviuri cu unii dintre cei mai apropiaţi sfătuitori ai preşedintelui, pe amintiri ale martorilor oculari, adesea completate cu date şi transcrieri de conversaţii.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro