Windows Store a depăşit pragul de 50.000 de aplicaţii
Magazinul de aplicaţii Windows a trecut pragul de 50.000 de aplicaţii, pe fondul unei campanii lansate la începutul lunii martie de Microsoft prin care programatorii care înregistrează noi aplicaţii în Windows Store primesc 100 de dolari pentru fiecare înregistrare.
Magazinul de aplicaţii Windows a trecut pragul de 50.000 de aplicaţii, pe fondul unei campanii lansate la începutul lunii martie de Microsoft prin care programatorii care înregistrează noi aplicaţii în Windows Store primesc 100 de dolari pentru fiecare înregistrare. În total, un programator poate trimite până la 10 soft-uri pentru Windows Store şi poate câştiga maxim 2.000 de dolari, potrivit informaţiilor de pe site-ul pcmag.com. Microsoft va premia 10.000 de aplicaţii în total, iar termenul limită de trimitere este 30 iunie. Potrivit MetroStore Scanner, un site care numără câte aplicaţii există în magazinul Microsoft, începând cu luna noiembrie a anului trecut numărul de noi aplicaţii înscrise în Windows Store a fost în scădere. De la 400 de aplicaţii înregistrate în decembrie anul trecut, în februarie anul acesta s-au înregistrat doar 150. Începând cu martie, numărul lor a început să crească, ajungând la 280 de aplicaţii înregistrate zilnic. Noua campanie a Microsoft „Păstrează-ţi banii“ pare să fie motivul creşterii înregistrate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro