Wizz Air a anunţat o nouă destinaţie din România. Unde puteţi zbura cu 39 de lei

Postat la 17 octombrie 2017 3027 afişări

Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat începerea operaţiunilor de pe aeroportul internaţional din Atena. Din România, Wizz Air va oferi, începând cu 25 martie 2018, zboruri spre capitala elenă din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Wizz Air a anunţat o nouă destinaţie din România. Unde puteţi zbura cu 39 de lei

Biletele pentru cea mai nouă destinaţie sunt disponibile cu  tarife ce pornesc de la 39 de lei, pe un singur sens, cu toate taxele incluse.

Compania va opera un zbor zilnic din Bucureşti şi două zboruri săptămânale, în zilele de miercuri şi duminică, din Cluj-Napoca.

Odată cu lansarea acestor noi zboruri Wizz Air ajunge la operaţiuni care însumează în România 143 de rute de la 10 aeroporturi, către 21 ţări, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

Compania aeriană low-cost Wizz Air  operează o flotă de 86 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 550 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 144 de destinaţii din 43 de ţări. În cadrul Wizz Air lucrează peste 3.300 de angajaţi. Compania  a avut anul trecut 23,8 milioane de pasageri.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.