Care este noua afacere a antreprenorului cu idei neobişnuite? El a readus la viaţă obiectul pe care foarte mulţi dintre români îl doreau în copilărie
Andrei Botescu a fost întotdeauna un om cu idei neobişnuite. După ce a readus la viaţă bicicletele Pegas, marcă iconică a copilăriei multora dintre noi, şi-a găsit o nouă pasiune: hrana sănătoasă pentru câini. Cu noul său start-up, Droller, el vrea să schimbe felul în care hrănim cel mai bun prieten al omului.
Antreprenorul Andrei Botescu povesteşte că Drooler s-a născut dintr-o idee simplă, dar importantă: să ofere câinilor lor hrană făcută din ingrediente de calitate umană, adică aceleaşi standarde pe care le cerem pentru noi, oamenii. „Când am început să mă uit mai atent la etichetele hranei pentru câini, am fost şocat,” povesteşte Botescu. „Deşi mulţi oameni îşi iubesc câinii ca pe nişte membrii ai familiei, puţini îşi pun problema ce conţine cu adevărat hrana procesată pe care o cumpără. Aşa că am vrut să schimb asta. Dacă ai mânca tu aşa ceva, n-ai fi dezgustat? De ce ar trebui să acceptăm mai puţin pentru cei pe care îi iubim?” Pentru a face din această idee o realitate, start-up-ul a avut nevoie de o investiţie iniţială de 70.000 de euro.
Banii au fost folosiţi pentru echipamente profesionale de gătit, dezvoltarea unei platforme online sofisticate şi formarea unei echipe de specialişti în nutriţie şi producţie. „Nu a fost uşor, dar am ştiut că, dacă vrem să schimbăm jocul, trebuie să investim serios în calitate,” explică Botescu. Şi, pentru a duce mai departe această viziune, Drooler a primit o finanţare suplimentară de 30.000 de euro de la el însuşi, în calitate de investitor de tip business angel. „A fost un pariu pe care l-am făcut cu mine însumi,” spune el. „Când crezi într-un proiect, trebuie să fii dispus să investeşti şi în propriul vis.” O altă rundă de 30.000 de euro a venit de la Ciprian Sălceanu, fostul fondator al brandului de îngheţată Friddi.
De ce ingredientele „human grade” sunt o revoluţie?
2.000 de porţii de mâncare/zi pregăteşte în prezent Drooler
Puţini ştiu că standardele pentru hrana procesată destinată câinilor sunt, de fapt, destul de slabe. „Ingredientele ‘human grade’ sunt analizate şi trec prin controale riguroase. Ceea ce nu ştiu oamenii este că, în hrana industrială pentru animale, sunt folosite deseori resturi din abatoare, uneori în stadii de putrefacţie avansată. Acestea sunt apoi procesate şi transformate în făinuri de carne care nu sunt deloc sănătoase. Este înfiorător când te gândeşti că aşa ceva poate fi servit câinelui tău.” Această descoperire l-a motivat pe el să aleagă o abordare diferită. „La Drooler, folosim doar ingrediente pe care le-aş găti şi pentru copilul meu. E un efort mai mare, da, şi costă mai mult, dar sănătatea câinilor noştri merită fiecare bănuţ,” subliniază el. „De ce să acceptăm ceva inferior pentru fiinţe care ne aduc atât de multă bucurie?” Un aspect esenţial al proiectului Drooler este colaborarea cu USAMV Cluj-Napoca. Această colaborare a fost vitală pentru a asigura că fiecare reţetă este riguroasă şi eficientă din punct de vedere nutriţional. „USAMV aduce expertiză ştiinţifică şi suport în formularea meniurilor,” explică Botescu. Echipa de cercetători de la facultate a contribuit la crearea unor reţete menite să sprijine sănătatea şi longevitatea câinilor.
Fondatorul Drooler nu crede în soluţii universale când vine vorba de hrana câinilor. „Un Border Collie energic are nevoi nutriţionale complet diferite faţă de un Basset Hound mai leneş,” explică Botescu. Aşa că au dezvoltat un algoritm care personalizează meniurile în funcţie de nevoile fiecărui câine. Proprietarii completează un chestionar pe platforma online, iar sistemul adaptează hrana în funcţie de greutatea, nivelul de activitate, vârsta şi alte nevoi speciale ale câinelui. „Nutriţia personalizată este viitorul,” crede Botescu. Astfel, în loc să le dai câinilor ceva generic, poţi să îi oferi exact ceea ce are nevoie pentru o viaţă lungă şi sănătoasă: „Este acelaşi principiu pe care oamenii încep să-l aplice în propriile diete. Câinii noştri merită acelaşi nivel de grijă”.
Viaţa după Pegas
Andrei Botescu, mintea creativă din spatele renaşterii bicicletelor Pegas, şi-a aplicat acum energia şi lecţiile antreprenoriale în acest domeniu total diferit. Crede însă experienţa sa cu Atelierele Pegas i-a oferit o bază pentru dezvoltarea noilor sale proiecte. „Experienţa mea cu Pegas m-a învăţat să acord o atenţie deosebită detaliilor şi să construiesc o identitate de brand puternică,” spune Andrei. La fel ca în cazul Pegas, unde a creat o comunitate vibrantă de iubitori de biciclete, viziunea sa pentru Drooler este de a aduna laolaltă o comunitate a iubitorilor de animale. „Îmi doresc ca Drooler să fie un brand care să asculte cu adevărat vocea comunităţii, să propună soluţii bazate pe experienţa specialiştilor, dar şi să fie atent la feedbackul consumatorilor,” explică el. Dacă ar fi să schimbe ceva din perioada sa la Pegas, Andrei spune că ar lua decizii mai strategice privind distribuţia. „Pe vremea mea, am vrut să avem o prezenţă omnichannel – cu online, service-uri şi magazine proprii. Acum, cu Drooler, aş lucra mai mult cu parteneri, pentru că în industria alimentaţiei pentru animale există o reţea mult mai efervescentă decât în cea a bicicletelor,” subliniază el. În ceea ce priveşte identificarea noii oportunităţi de business în sectorul hranei pentru animale, Andrei povesteşte cum pasiunea sa pentru sănătate şi longevitate l-a condus către această nişă. „Oportunitatea de a contribui la sănătatea câinilor prin produse inovative m-a atras enorm. Una dintre marile mele pasiuni este legată de studiile de longevitate, şi vreau să aduc ceva din ceea ce am învăţat în comunitatea internaţională de longevity şi pentru câini,” explică el. Andrei colaborează deja cu o echipă de biologi pentru a dezvolta un test genetic de nutrigenomică pentru câini, care ar putea revoluţiona modul în care înţelegem nevoile nutriţionale individuale ale animalelor. În privinţa riscurilor pe care le întâmpină acum cu Drooler, Andrei admite că experienţa cu Pegas l-a pregătit să fie mai rezilient şi mai atent la detalii. „Trebuie să munceşti al naibii de mult pentru a face un proiect inovator să funcţioneze. De multe ori, cea mai bună strategie este să abordezi fiecare client în mod personal, să înţelegi rezistenţele şi să le adresezi direct. Abia când atingi un număr critic de susţinători, lucrurile încep să se mişte mai uşor, dar până atunci... e nevoie de multă muncă,” explică el.
3,8 mil. euro, cifra de afaceri previzionată de Andrei Botescu pentru cel de-al treilea an de activitate
Experienţa lui Botescu cu Pegas a fost o adevărată şcoală de business. „La Pegas, am învăţat cât de important este să ai o comunitate puternică în jurul brandului tău,” spune el. „Am realizat că, dacă vrei să ai succes pe termen lung, trebuie să asculţi clienţii şi să le oferi o experienţă autentică. La Drooler, îmi doresc să construim o comunitate vibrantă de iubitori de câini, care să se simtă parte din această mişcare pentru o hrană mai sănătoasă.” Adaptabilitatea este o altă lecţie esenţială pe care a adus-o cu el de la Pegas. „Am învăţat că uneori e mai bine să faci mai puţin, dar mai bine. La Pegas am vrut să fim peste tot, şi online, şi cu magazine proprii, şi am învăţat că nu poţi să le faci pe toate deodată. Acum, cu Drooler, sunt mult mai atent la cum ne extindem,” povesteşte Andrei.
Ce urmează pentru Drooler?
Andrei Botescu spune că una dintre misiunile lor cu noul business ţine de educarea pieţei. „Trebuie să educi piaţa şi să explici avantajele hranei proaspete,” spune Botescu. „Oamenii au multe întrebări, iar miturile sunt adânc înrădăcinate. Trebuie să ai răbdare şi să răspunzi fiecărei persoane în parte, să le arăţi de ce merită să investească în sănătatea câinelui lor.” În ciuda dificultăţilor, Botescu este optimist. „Vrem să ducem Drooler dincolo de graniţele României. Avem un potenţial imens de creştere, şi mă bucur că lucrăm cu specialişti de top din România. Avem know-how-ul, avem echipa şi avem un produs care poate face o diferenţă,” spune el. Drooler are deja o capacitate de producţie de 2.000 de porţii pe zi, dar Andrei visează la mai mult. „Vrem să ajungem la 2.000 de comenzi pe zi, ceea ce înseamnă să creştem de 14 ori capacitatea noastră actuală. Da, e un obiectiv ambiţios, dar suntem pregătiţi,” spune el. Andrei Botescu nu se mulţumeşte doar să revoluţioneze piaţa locală, ci îşi planifică şi extinderea la nivel internaţional. Pentru a susţine această creştere şi pentru a asigura investiţiile necesare, compania este deschisă la atragerea de noi fonduri şi parteneriate strategice. În prezent, Drooler se află în procesul de finalizare a unei investiţii de 60.000 de euro, o infuzie de „smart money” care nu doar că sprijină financiar afacerea, dar aduce şi expertiză esenţială în mai multe domenii critice. Această investiţie vine la pachet cu cunoştinţe valoroase în antreprenoriat, design de produs şi, poate cel mai important, management logistic specific lanţului „cold chain” – un aspect esenţial având în vedere că Drooler lucrează cu produse congelate şi refrigerate. „Colaborarea cu investitori care înţeleg specificul logistic al unui lanţ de distribuţie pentru produse perisabile este crucială pentru noi,” mai explică antreprenorul. Managementul corect al lanţului de frig este esenţial pentru a păstra calitatea şi siguranţa hranei naturale pentru câini, iar investiţia în infrastructură şi know-how va permite companiei să se extindă cu succes pe pieţe noi. Pe lângă atragerea de capital, Drooler are planuri financiare bine definite. Compania şi-a setat o ţintă ambiţioasă: atingerea unei cifre de afaceri de 3,8 milioane de euro în cel de-al treilea an de activitate. Pentru a ajunge la acest obiectiv, Drooler va investi în extinderea bazei de clienţi, creşterea capacităţii de producţie şi dezvoltarea portofoliului de produse. Parteneriatele strategice vor juca, de asemenea, un rol esenţial în creşterea afacerii şi în maximizarea eficienţei operaţionale. „Cererea pentru hrană sănătoasă şi de calitate pentru câini este în creştere, iar noi suntem pregătiţi să răspundem acestei nevoi,” adaugă Botescu. Prin investiţii în logistică, producţie şi inovaţie continuă, Drooler îşi propune să devină un jucător relevant nu doar pe piaţa locală, ci şi pe cea internaţională.
Iar dacă momentan Drooler se concentrează pe câini, în viitor există potenţial pentru dezvoltarea unor produse destinate şi pentru pisici, având în vedere interesul şi nevoile pieţei: „Chiar multă lume ne întreabă când ne extindem şi la pisici având în vedere că există cazuri în care acestea dezvoltă alergii la mâncarea procesată care se găseşte acum pe piaţă”. Andrei Botescu vrea să aducă în Drooler şi inovaţii din domeniul sănătăţii câinilor, inclusiv cercetări în nutrigenomică şi teste genetice care să îmbunătăţească longevitatea câinilor. „Longevitatea este una dintre marile mele pasiuni,” explică el. „De ce să nu aplicăm aceleaşi principii care sunt folosite pentru sănătatea umană şi la câini? Personalizarea este cheia, şi abia aştept să vedem cum putem duce asta mai departe.”
70.000 de euro, valoarea investiţiei iniţiale în start-up-ul Drooler
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro