Desert de milioane. Cum a reuşit o companie să ajungă cunoscută în toată lumea datorită unui singur produs

Autor: Andra Stroe Postat la 06 noiembrie 2021 12425 afişări

Desert de milioane. Cum a reuşit o companie să ajungă cunoscută în toată lumea datorită unui singur produs

Testarea gastronomiei franţuzeşti nu poate lipsi dintr-o vizită în Oraşul Luminilor. Însă aceasta nu poate fi completă dacă nu încerci măcar unul dintre cele mai cunoscute deserturi franţuzeşti: macarons. Cel mai mare comerciant din Franţa al acestui produs este faimoasa casă Ladurée, fondată de antreprenorul Louis Ernest Ladurée în urmă cu aproape două secole

Louis Ernest Ladurée s-a născut la Paris, pe 21 februarie 1836. Familia lui s-a ocupat, timp de mai multe generaţii, cu morăritul, meserie pe care şi antreprenorul a urmat-o timp de câţiva ani. În 1862 el a deschis o brutărie în arondismentul 16 din Paris, pe Rue Royale – Maison Ladurée. Alegerea locaţiei a fost norocoasă, deoarece în acelaşi an se deschidea, în apropiere, Opera Garnier, transformând zona într-unul dintre cele mai elegante districte comerciale ale Parisului. Şi astăzi, la aproape două secole distanţă, magazinul încă îşi întâmpină clienţii.

În 1857 el s-a căsătorit cu Constance Jamin, alături de care a avut un fiu, Ernest, care s-a implicat la rândul său în afacerea familiei, şi două fiice gemene.

În 1871, în urma unui incendiu, unitatea a ars, aşa că Ladurée a fost nevoit să reconsturiască brutăria, angajându-l pe un faimos artist al vremii, Jules Chéret, pentru a se ocupa de interior. Antreprenorul s-a folosit totodată de acest prilej pentru a îmbogăţi rafturile magazinului şi cu o gamă de produse de patiserie. Pictura realizată folosind tehnici asemănătoare celor folosite pentru Capela Sixtină pe tavanul noului magazin, întruchipând mici îngeri „patiseri”, a devenit identitatea grafică a companiei.

Pe 13 iulie 1904 antreprenorul a murit, frâiele businessului fiind preluate de fiul său. Sub conducerea lui Ernest şi a soţiei sale, Jeanne Souchard, afacerea a prosperat, mai ales la ideea acesteia de a îmbina cafeaua pariziană cu produsele de patiserie vândute de companie într-una dintre primele case de ceai ale oraşului. În 1930 Pierre Desfontaines, vărul fondatorului, a deschis la etajul magazinului şi un mic salon, aducând totodată în portofoliu celebrii macarons. În prezent aceştia reprezintă cel mai vândut produs al companiei şi sunt fabricaţi într-o unitate de 9.000 de metri pătraţi.

Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, brandul Ladurée este prezent astăzi în 50 de ţări, cu un număr de 85 de unităţi. Compania face parte din portofoliul grupului francez Holder, alături de branduri precum Château Blanc sau lanţul de patiserii Paul. Groupe Holder are venituri anuale de circa 1 miliard de dolari, 60% dintre ele fiind acoperite de vânzările de macarons. De altfel, compania asigură acest produs pentru cei mai mari trei comercianţi de macarons din Franţa: Ladurée, Paul şi McDonald’s.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.