"Au fost ani foarte proşti, au fost ani foarte buni, au fost ani excepţionali ca anul trecut în prima jumătate - atunci nici mie nu mi-a venit să cred; dar nu era omenesc să câştigi profit net 40 de milioane de dolari pe lună, o treabă ca asta nu poate să ţină mai mult de câteva luni, la noi a ţinut trei. Dar să ajungi să faci profit net 40 milioane de dolari pe lună e fenomenal. Apoi, ureea a ajuns la 850 dolari pe tonă la Constanţa, a fost cel mai mare preţ în România, a ţinut câteva luni, dar după aia, din 30 iunie, s-a dus dracului tot."

Ioan Niculae, proprietarul Interagro, povestea în ianuarie 2010 cu BUSINESS Magazin despre cum i-a mers cu un an în urmă şi despre cum agricultura şi combinatele sale sunt "un business de care sunt mulţumit". Dacă era ceva ce îl neliniştea pe omul de afaceri în 2010, dar şi în alte interviuri pe care le-a acordat de-a lungul anilor, acel lucru era alimentarea cu gaz a combinatelor sale. Conform declaraţiilor sale, pentru ca toate cele şase combinate ale sale să meargă la capacitate maximă, Interagro are nevoie de 220 milioane metri cubi pe lună, adică 8 milioane metri cubi pe zi. Iar salvarea lui Ioan Niculae în vara lui 2009, atunci când preţul ureei a scăzut pe piaţa internaţională, s-a numit OUG 54/2009, care i-a permis să controleze mai bine şi să-şi scadă cheltuielile cu cel mai important cost al combinatelor sale, gazul.

OUG 54/2009 a fost publicată în 12 iunie 2009 în Monitorul Oficial, fiind emisă în mandatul lui Adriean Videanu la Ministerul Economiei, şi prevedea ca marii consumatori din industria chimică şi cei din producţia de energie să primească numai gaze din producţia internă în perioada iunie - octombrie 2009. Măsura gândită iniţial pentru a ajuta marea industrie a fost mai apoi extinsă şi la nivelul companiilor cu un consum mai mic, cu condiţia ca acestea să treacă la statutul de consumator interuptibil (dacă situaţia o cere, să poată fi deconectaţi de la alimentarea cu gaze pentru a nu pune în pericol populaţia). Situaţia a cerut această măsură, deoarece în iarna lui 2010 Videanu a declarat situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze naturale, aşa că toţi consumatorii interuptibili au fost tăiaţi de la alimentarea cu gaze naturale, iar termocentralele au trecut de pe gaze pe păcură.

Ioan Niculae are în proprietate cinci combinate de îngrăşăminte chimice - Amonil Slobozia, Donauchem Turnu Măgurele, Amurco Bacău, Gaproco Piatra-Neamţ şi Nitroporos Făgăraş. Combinatele sale, împreună cu Azomureş şi Elcen Bucureşti, au consumat doar gaze din producţia internă până la 31 octombrie 2010. Facilitatea a fost introdusă din luna iunie a anului 2009 şi avea caracter temporar, ca măsură anticriză, dar, după criza din iarnă, Parlamentul a extins-o cu încă un an, până la 31 octombrie 2010. Înainte de publicarea acestei ordonanţe, combinatele lui Niculae cumpărau gaze la preţul de coş, adică erau obligate să consume şi gaze din import. Între timp, preţul gazului de import a ajuns să fie dublu faţă de cel de producţie Romgaz (330 de dolari pe mia de metri cubi faţă de 165 de dolari).

Romgaz Mediaş, cea mai profitabilă companie de stat, a livrat anul trecut 5,513 miliarde de metri cubi de gaze naturale din producţia internă, cu 1% mai puţin decât în 2009. Principalii săi clienţi au fost grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae şi producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş Târgu Mureş (AZO), controlat de un grup elveţian. InterAgro a primit 1,2 miliarde de metri cubi de gaze, în valoare de 519 milioane de lei (123 milioane de euro), în condiţiile în care tariful mediu obţinut de Romgaz la vânzarea gazelor din producţia internă a fost anul trecut de 431,3 lei pe mia de metri cubi. Celălalt mare producător de îngrăşăminte, Azomureş, a cumpărat în 2010 gaz metan în valoare de 318 milioane de lei (75,6 milioane de euro), însă nu avea la finalul anului nicio datorie faţă de Romgaz.

Firmele care fac trading cu gaze, precum Conef Gaz, WIEE şi EGL, au cumpărat anul trecut 654 de milioane de metri cubi de gaze, în valoare de circa 282 milioane de lei (67 mil. euro). Conef Gaz, controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, cel care deţine şi producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), a luat circa 7,56% din livrările Romgaz. WIEE România, parte a grupului elveţian WIEE, a luat 3,5%. Toate informaţiile se regăsesc în rapoartele publicate de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al Romgaz, anul trecut.