SE SPUNE CĂ NU POŢI SĂ ÎNVEŢI UN CÂINE BĂTRÂN TRUCURI NOI, IAR CÂND VINE VORBA DESPRE INTERVIEVAREA A ZECI SAU SUTE DE CANDIDAŢI PE LUNĂ, UNII CU MAI MULTĂ EXPERIENŢĂ, ALŢII  “BOBOCI” PE PIAŢA MUNCII, RUTINA PARE GREU DE EVITAT. Atunci când vezi pentru prima dată cea mai mare parte a candidaţilor, iar profilul căutat rămâne cam acelaşi, se nasc, inevitabil, întrebările-clişeu. Pentru unii recruiteri, răspunsurile candidaţilor pot valida sau nu o calitate cerută pentru profilul căutat, însă alţi oameni de HR au căzut în capcana rutinei şi, la interviuri, se transformă în roboţi care emit aceleaşi întrebări şi care procesează răspunsurile după anumite criterii bine stabilite. Cât de des apare rutina în viaţa recruiterilor şi de ce, care sunt pericolele pe care le poate avea asupra businessului de recrutare şi cum poate fi diminuată?

„Probabil că orice tip de muncă presupune o anumită parte rutinieră, mai puţin atrăgătoare şi fermecătoare. În cazul resurselor umane, cred că factorii principali care determină apariţia rutinei sunt taskurile din care lipsesc provocările, mediul de lucru care, la rândul său, rămâne acelaşi pentru mult timp şi, nu în ultimul rând, recrutarea pentru timp îndelungat a aceloraşi tipuri de poziţii“, susţine Dana Meleghi, head of recruitment în cadrul dezvoltatorului de software Luxoft Romania, care numără în jur de 900 de angajaţi în prezent. Ideea de rutină în procesul de recrutare pare a fi unanim acceptată şi conştientizată de mulţi oameni de resurse umane. Aceştia admit că este o problemă reală pe care fiecare o experimentează măcar o dată în carieră şi care este hrănită în timp de anumite contexte.

CU CÂT ESTE MAI MARE AGENŢIA DE RECRUTARE, CU ATÂT RISCUL DE APARIŢIE A RUTINEI ESTE MAI MARE. POATE PĂREA PARADOXAL, DAR NU ESTE AŞA: AGENŢIILE MARI ÎŞI STRUCTUREAZĂ ACTIVITATEA DE RECRUTARE PRIN NIŞAREA PE SPECIALIZĂRI. În acest fel, recruiterilor li se alocă roluri bine definite şi înguste, de specializare, fapt care induce o anume rutină“, explică Ioan Poclitaru, director de marketing al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară APT Group România. Pe de altă parte, chiar dacă un recruiter din cadrul APT se apropie de 100 de interviuri de angajare şi chiar dacă, în general, firmele de recrutare şi plasare de personal au câteva domenii pentru care recrutează, riscul apariţiei rutinei este mai mic decât în cazul celor care lucrează într-un departament de HR intern.

Sunt însă şi specialişti în resurse umane care lucrează în acelaşi domeniu şi chiar în aceeaşi companie de ceva ani şi care susţin că, cel puţin în teorie, recrutarea ar trebui să fie ferită de rutină, tocmai prin prisma volumului mare de oameni foarte diferiţi care vin la interviuri. Cu toate acestea, practica ne învaţă altceva: nici recruiterii nu pot fi izvoare nesecate de întrebări creative, noi, şi nici nu pot să recruteze  „după ureche“, astfel că unele reţete chiar se impun.

CU TOATE CĂ ÎN PRACTICĂ NICIODATĂ NU ÎNTÂLNEŞTI PERSOANE SAU SITUAŢII IDENTICE, SUNTEM TENTAŢI SĂ CREDEM CĂ ACTIVITATEA DE RECRUTARE POATE SĂ DOBÂNDEASCĂ O RUTINĂ INTRINSECĂ. De fapt, o anumită rutină, specifică meseriei, poate apărea în funcţie de senioritatea pe post a recruiterului, managerii implicaţi în proces, varietatea joburilor/profilurilor care se caută, dimensiunea companiei şi diversitatea posturilor căutate, complexitatea schimbărilor de strategie sau procesele interne“, este de părere Adela Jansen, directorul de HR al BRD, grup cu aproximativ 9.000 de angajaţi pe plan local. Ea mai precizează că, deşi un bun recruiter este provocat în permanenţă să caute şi să identifice candidatul cel mai potrivit pentru un job într-un anumit interval de timp, optim pentru business, acesta face parte dintr-un proces al deciziilor interne, iar rezultatele lui depind de descrierea în detaliu a nevoilor de recrutare, de profil, cerinţe speciale, de maturitatea managerilor care intervievează şi determină alegerea unui nou colaborator, dar şi de echilibrarea cererii şi ofertei în momentul deciziei.