Nestlé Needs YOUth – Summer’s Cool
Nestlé România
Motivaţie: „La Nestlé vrem să ajutăm tinerii să facă parte din următoarea generaţie de lideri, antreprenori şi agripreneuri. Ştim că viaţa nu este uşoară pentru tinerii din zilele noastre – 71 de milioane de tineri din întreaga lume sunt şomeri, în timp ce peste jumătate de miliard sunt angajaţi în locuri de muncă incerte, precare sau pe perioadă determinată. De aceea, în 2014 am lansat «Nestlé Needs YOUth», acum o iniţiativă la nivel global dedicată tinerilor”, spun reprezentanţii companiei. În perioada 5–23 iulie 2021, Nestlé România a derulat a cincea ediţie a „Summer’s Cool”, un proiect de dezvoltare adresat studenţilor şi proaspeţilor absolvenţi de facultate, ca parte a iniţiativei „Nestlé Needs Youth”.
Compania organizează „Summerʹs Cool” cu scopul de a deschide noi oportunităţi de carieră în rândul tinerilor şi de a se implica activ în educaţia acestora. Peste 700 de tineri din patru ţări au aplicat pentru unul dintre cele 60 de locuri disponibile. Cei 60 de tineri vor fi primii înrolaţi şi în „YOUth eBusiness Academy”, un program destinat creşterii abilităţilor digitale ale tinerilor. Acest proiect, alături de celelalte proiecte derulate sub iniţiativa „Nestlé Needs YOUth”, vine să aducă o soluţie la realitatea îngrijorătoare a şomajului din rândul tinerilor români cu vârste între 15 şi 24 de ani, de 17,3%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de reprezentanţii companiei.
„Summerʹs Cool” este o iniţiativă menită să completeze pregătirea teoretică oferită de şcoală, cu o pregătire practică, care să-i familiarizeze pe studenţi cu cerinţele şi realitatea joburilor din lumea de business. În plus, studenţii ale căror rezultate au fost remarcate pe parcursul desfăşurării workshopurilor vor aprofunda cele învăţate prin începerea unor stagii de internship. Prin iniţiativele virtuale adresate tinerilor, Nestlé şi-a luat angajamentul să le ofere acestora experienţe de învăţare diverse, inclusiv cursuri în spaţiul digital, pentru a le permite tinerilor să câştige experienţă.
Descrierea proiectului: Pentru a facilita tranziţia din mediul educaţional pe piaţa muncii, compania colaborează cu universităţi de prestigiu, colegii cu profil economic şi organizaţii studenţeşti pentru a organiza evenimente de dezvoltare adresate liceenilor, studenţilor sau proaspeţilor absolvenţi. De la sesiuni de consiliere în carieră la ateliere de specialitate pe teme de marketing, finanţe, supply chain, de la seminarii de autodezvoltare pe teme de leadership, inteligenţă emoţională şi time management la şcoala de vară „Summer’s Cool”, zeci de specialişti Nestlé contribuie anual la dezvoltarea competenţelor sutelor de tineri care participă la workshop-urile companiei.
Pe parcursul a trei săptămâni, participanţii la „Summer’s Cool” au avut ocazia să afle de la specialişti din domeniile management de proiect, logistică, financiar, cercetare de piaţă, vânzări, marketing, digital, relaţii publice, e-commerce, nutriţie şi leadership informaţii cheie în cadrul atelierelor organizate, să-şi dezvolte abilităţile de leadership, comunicare, lucru în echipă, gândire critică, inteligenţa emoţională, să beneficieze de o experienţă multiculturală, lucrând alături de studenţi din alte ţări şi descoperind culturi şi perspective noi, obţinând cunoştinţe practice prin finalizarea unui proiect de echipă şi primind sprijin şi mentorat din partea liderilor Nestlé.
În cadrul acestei ediţii, tinerii au avut provocarea de a lucra în echipă şi de a pregăti un studiu de caz pe tema sustenabilitătii. La finalul cursurilor de vară, toţi participanţii au fost recompensaţi cu premii speciale. În primăvara anului 2021, Nestlé a lansat şi proiectul „YOUth eBusiness Academy”, în care vor fi înrolaţi toţi participanţii de la şcoala de vară. Participanţii vor dobândi abilităţi digitale avansate şi vor obţine la final o certificare care atestă finalizarea cursului. O atenţie deosebită va fi acordată acestui proiect în România şi în întreaga regiune a Europei de Sud-Est, unde Comisia Europeană atrage atenţia asupra ratei scăzute de digitalizare în rândul tinerilor. Conform datelor Eurostat din 2019, citate de companie, puţin peste 50% din tinerii români aveau un nivel minim de cunoştinţe şi abilităţi în spaţiul digital.
Rezultate: În România, 228 de tineri au participat la programe de internship şi traineeship, iar în cadrul celor peste 100 de evenimente dedicate dezvoltării abilităţilor şi sprijinului în vederea angajării acestora au fost prezenţi peste 3.800 de tineri. Împreună cu partenerii săi locali, Nestlé a reuşit să implice în activităţile sale peste 18.000 de tineri la nivel naţional.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro