SINGURA URMARE CERTĂ A CRIZEI DIN CIPRU PENTRU SISTEMUL BANCAR DE LA NOI ERA, PÂNĂ VINEREA TRECUTĂ, UNA ADMINISTRATIVĂ: Guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat că BNR va solicita băncilor să publice în ofertele privind produsele de economisire unde anume sunt garantate depozitele constituite, pentru a evita eventuale neclarităţi legate de instituţia care le garantează. Faptul are un sens: diferenţa dintre sucursală a unei bănci străine (supusă regulilor de supraveghere şi de garantare a depozitelor din ţara acţionarului) şi filială a unei bănci străine (reglementată de legislaţia românească) pare că s-a estompat de tot din 2011 încoace, când plafonul de garantare în România a fost unificat cu cel maxim european, la echivalentul a 100.000 de euro. Cea mai mare influenţă în această unificare a percepţiei a avut-o faptul că toţi acţionarii străini ai băncilor din România provin din ţări ale UE, iar depăşirea relativ lină a crizei de către toate grupurile bancare cu activitate la noi (dezintermedierea financiară a fost treptată şi limitată în amploare) a menţinut încrederea în bănci a depunătorilor.

IN CAZUL AFACERILOR DIN ROMÂNIA ALE BĂNCILOR CIPRIOTE, numai Marfin este filială şi deci are depozitele din România garantate de fondul de garantare românesc. Bank of Cyprus (BoC) este sucursală, se supune legilor cipriote, iar sarcina garantării revine fondului cipriot. Diferenţa apare şi la preluarea preconizată a acestor bănci din România de către alte instituţii, pentru Marfin fiind implicit mai uşor de perfectat o astfel de tranzacţie, deşi prima în ordinea vânzării rămâne BoC, care şi-a şi suspendat operaţiunile până la găsirea unui cumpărător. Cu 0,6% din totalul activelor bancare din România, problema BoC este minoră pentru sistem, însă vânzarea sucursalei s-ar putea dovedi dificilă, estimează Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank România, date fiind în special „potenţialele probleme de calitate a activelor acestei bănci, cu o proporţie defavorabilă între credite şi depozite, de peste două ori mai mari„, iar un eventual eşec al tranzacţiei „ar putea afecta încrederea românilor în sistemul bancar„. Analiştii ING estimează însă că atât pentru România, cât şi pentru celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, problema prezenţei capitalurilor cipriote nu pune probleme macroeconomice (în cazul băncilor din România, oricum acestea nu mai aduceau bani de la grupurile-mamă), ci doar pentru companiile care au făcut investiţii din şi în Cipru. Investiţiile directe făcute de Cipru în România sunt de 2,6 mld. euro, unde reprezintă 4,6% din total.

În privinţa depozitelor care ar fi afectate, cele de peste 100.000 de euro, bancherii (Mugur Isărescu ori Mişu Negriţoiu) sau analiştii care spun că oamenii cu depozite mari în băncile cipriote au ştiut oricum ce fac şi au riscat pentru dobânzile mari oferite de Cipru au dreptate. Veştile despre un iminent pachet de salvare pentru Cipru erau monedă curentă în analizele financiare încă din iunie trecut, iar despre intenţiile Angelei Merkel şi ale Bruxellesului de a reforma sistemul financiar din zona euro şi UE astfel încât să pună capăt paradisurilor fiscale, atât de dăunătoare unei Europe în plin proces de însănătoşire a finanţelor publice, se ştie încă din 2010. În ianuarie anul acesta, Merkel a declarat că „toată lumea va trebui să lupte pentru a termina cu paradisurile fiscale„  şi că problema va fi în centrul reuniunii G8 din iunie de la Londra. În acelaşi timp, grosul depozitelor din băncile cipriote nu aparţine unor clienţi din UE, astfel încât soluţia impunerii în Cipru a unui „haircut„ care să se extindă la depunătorii din bănci (nu doar la creditori, ca în Grecia) a venit oarecum logic din punctul de vedere al şefilor zonei euro.

NECLAR E ÎNSĂ CE VA URMA DE ACUM ÎNCOLO, nu pentru că încrederea tuturor depunătorilor în băncile europene va fi etern dinamitată (niciun alt sistem bancar din UE nu seamănă realmente cu cel cipriot), ci pentru că reforma sistemului financiar european nu garantează realmente niciun fel de depozit. Mario Draghi, preşedintele BCE, a criticat aspru ideea iniţială a Nicosiei de a taxa toate depozitele, indiferent de valoare, însă a lăsat clar să se înţeleagă că depozitele mici, în cazul unor ţări în criză, ar fi ultimele afectate, nu că ar fi intangibile. Iar ce a spus el reprezintă cea mai importantă declaraţie de la începutul crizei cipriote până acum: „Proiectul de directivă europeană în domeniul bancar nu prevede o distincţie specifică între categoriile de deţinători de obligaţiuni şi depunătorii cu depozite neasigurate, în cazul unor crize financiare. Dar există o ordine pe care directiva o prevede: în mod ideal, depunătorii asiguraţi sunt ultima categorie de care te poţi atinge„.