Profil de investitor: Liceean, investitor, vreau să ajung asset manager
Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business Magazin.
Cine spune că investiţiile sunt pentru oameni mari, nu l-a cunoscut pe Răzvan Mihăescu, care la doar 16 ani stăpâneşte noţiunile de bază ale pieţei de capital şi o urmăreşte îndeaproape. Pasionat de afaceri de mic, Răzvan investeşte la bursă de doi ani şi spune că după liceu îşi doreşte să continue studiile în domeniul financiar. Visul lui? Să ajungă manager de fond de investiţii.
„Am început să investesc la Bursă în 2020, la vârsta de 14 ani, cu puţin timp înainte de starea de lockdown din pandemie. Pasiunea pentru afaceri, alimentată de câteva jocuri pe telefon, m-a ajutat să descopăr acest domeniu şi să iau decizia de a investi”, povesteşte Răzvan Mihăescu, posibil cel mai tânăr investitor activ al Bursei de la Bucureşti.
Răzvan este elev în clasa a zecea la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia şi investeşte dintr-a opta. Minor fiind, şi-a deschis cont de tranzacţionare sub tutela părinţilor, care au urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi au urmat drumul antreprenoriatului, spune el. Probabil de la ei a învăţat încă de mic că „afacerile se cumpără şi se vând pe baza unor fundamente”.
Care sunt planurile lui de viitor? „Având în vedere că sunt elev, încerc să dedic cât mai mult timp posibil activităţii de investiţii, dar fără să neglijez atribuţiile şcolare. Sunt pasionat de analize financiare şi îmi place să fac asta la emitenţii pe care îi urmăresc. Am început investiţiile de la o vârstă foarte fragedă, dedic foarte mult timp acestei activităţi şi mi-ar plăcea să continui studiile şi să lucrez în acest domeniu”, spune tânărul investitor.
PROFIL DE INVESTITOR
NUME: Răzvan Mihăescu
VÂRSTĂ: 16 ani
OCUPAŢIE: elev
INVESTEŞTE: pentru independenţă financiară
Pentru Răvan, investiţiile sunt o pasiune care, în viitor, şi-ar dori să se transforme într-un full-time job. Visul lui este să ajungă manager de fond, dar i-ar plăcea să treacă prin experienţa mai multor funcţii, cum ar fi cea de analist financiar sau cea de broker de acţiuni, pentru a înţelege mai bine cum funcţionează mecanismele pieţei de capital. Afirmă că vrea să vadă valoarea intrinsecă în investiţiile pe care le face, că acestea generează valoare adăugată pentru investitori. „În primul rând mă uit la modul în care s-a dezvoltat compania din punct de vedere financiar în ultimii ani, apoi la perspectivele de creştere ale acesteia pe viitor. În general caut companii stabile, care prezintă un anumit nivel de maturitate în situaţiile lor financiare şi care au o politică de recompensare a investitorilor. De asemenea, vizionez şi citesc ştiri şi interviuri despre emitenţi pentru a identifica competenţa echipei de management şi modul de gândire al acesteia”, adaugă el.
Răzvan mai spune că a avut ocazia să participe la câteva plasamente private de acţiuni, însă până acum nu a subscris la niciunul. Totuşi, este atent în permanenţă la noile companii care doresc să se listeze la Bursă. La deschiderea contului, a adăugat 3.000 de lei şi de atunci îl alimentează cu bani o dată la trei luni. A mai marcat la piaţă, dar nu a retras nimic din cont şi nici nu plănuieşte să facă asta curând. Portofoliul lui se ridică astăzi la câteva mii de euro. „Personal, am fost plăcut impresionat de lejeritatea cu care am putut deschide un cont având în vedere că toată operaţiunea s-a desfăşurat online, iar procesul a fost unul foarte rapid. Momentan sunt investit doar în acţiuni, exclusiv la BVB, dar urmăresc atent şi piaţa obligaţiunilor. Rareori tranzacţionez şi produse structurate, cum ar fi certificatele Turbo”, continuă Răzvan Mihăescu.
Investiţiile sale i-au adus un randament de aproape 40% în 2021, cel mai mare câştig venind din deţinerile la compania de securitate cibernetică SafeTech Inovations şi la producătorul local de petrol şi gaze OMV Petrom. De altfel, OMV Petrom este una din primele sale achiziţii, alături de grupul de IT&C Bittnet Systems. Niciuna din cele trei însă nu se mai află astăzi în portofoliul lui.
„Când a început criza de sănătate, aveam un procent foarte mare de cash în portofoliu, dat fiind faptul că eram la începutul carierei mele de investitor şi nu făcusem prea multe investiţii. Trebuie să recunosc că am fost puţin îngrijorat de evoluţia viitoare a economiei şi de momentul în care aceasta avea să-şi revină, dar nu m-am panicat şi am continuat să investesc şi să mă documentez. Din ultimele crize am învăţat faptul că economia este ciclică, iar după o anumită perioadă de creşteri, trebuie să urmeze şi scăderi sau încetiniri economice. De aceea, urmăresc constant diferiţi indicatori macroeconomici şi încerc să am o diversificare sectorială cât mai bună”, afirmă el.
Astăzi, sectorul predominant din portofoliul investitorului este cel energetic, prin prisma deţinerii la Fondul Proprietatea (35%), care la rândul său are 20% din Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică al României. Urmează sectorul materialelor de construcţii, unde are deţineri la holdingul de materiale de construcţii Roca Industry (21%) şi la producătorul de materiale de construcţii Cemacon Cluj (11%).
De asemenea, mai are investiţii la transportatorul fluvial Transport Trade Services (6%), Banca Transilvania (16%) şi producătorul de vinuri Purcari (11%). Care este strategia sa? „Cu toate că sunt tânăr, mă consider un investitor de modă veche, care se bazează pe strategia value investing, dar sunt dispus să îmi asum şi riscuri suplimentare atunci când remarc o oportunitate în piaţă. Caut mereu companii subevaluate care sunt favorizate de contextul economic şi pot creşte din punct de vedere fundamental de pe urma acestuia. Atunci când cumpăr o acţiune, în general încerc să identific companii subevaluate, ale căror fundamente să fie reflectate la un moment dat şi în preţul acţiunii.”
Răzvan Mihăescu spune că efervescenţa listărilor din ultimii ani a fost benefică prin prisma companiilor care au deschis noi sectoare de activitate la bursa românească, iar pe viitor ar vrea să vadă listaţi mai mulţi jucători din domeniul energiei regenerabile. De asemenea, consideră că producătorii de energie rămân cei mai favorizaţi la momentul actual datorită creşterii semnificative a preţurilor la curent electric şi gaze. „În ultimele săptămâni am urmărit atent atât evoluţia pieţei locale, cât şi a contextului macroeconomic, având în vedere că avem de-a face cu o schimbare de paradigmă a pieţei. În această perioadă am făcut câteva achiziţii la companiile în care am încredere că vor trece cu bine peste această perioadă.
În acest moment aş sta departe de companiile cu grad mare de îndatorare din cauza presiunii inflaţioniste şi a creşterii ratelor dobânzilor, care ar putea reprezenta probleme majore pentru companiile din această categorie”, adaugă investitorul. Recomandarea lui Răzvan pentru investitorii începători este să aibă o bază de cunoştinţe înainte de face pasul în ringul bursier şi să fie conştienţi la riscurile la care se expun prin investiţiile făcute. Dacă vorbim de „momentul potrivit”, din punctul lui de vedere acesta este este chiar după o documentare temeinică privind modul de funcţionare a pieţelor de capital şi conştientizarea riscurilor fiecărei investiţii. Până la împlinirea aspiraţiilor de viitor, în faţa micului investitor rămâne un alt motiv pentru care să fie prezent pe Bursă, poate şi cel mai întâlnit. „Doresc să ating independenţa financiară pe termen lung, construind un portofoliu cât mai diversificat şi stabil, care să îmi aducă un venit pasiv consistent”, susţine Răzvan Mihăescu.
Dicţionarul investitorului:
Produsele structurate sunt instrumente financiare hibrid care reprezintă obligaţii financiare ale unui emitent faţă de deţinătorii acestora şi care includ o componentă derivată de natură de modifice profilul de risc şi randamentul instrumentelor respective. Ca şi în cazul produselor derivate, activele suport ale produselor structurate pot fi un alt instrument financiar, de exemplu acţiuni, un indice bursier sau valutar, rata dobânzii, mărfuri, coşuri sau combinaţii între aceste instrumente sau valori, precum şi orice alt activ, indicator sau unitate de măsură. În general emitenţii produselor structurate sunt instituţii financiar-bancare. La Bursa de Valori Bucureşti pot fi admise la tranzacţionare produse structurate de natura certificatelor şi warantelor, dar sunt disponibile certificate de investiţie (Index) şi certificatele de tip Turbo. Certificatele Index urmăresc evoluţia unui activ unu la unu, fiind recomandate investitorilor pe termen mediu şi lung, riscul unei astfel de investiţii fiind egal cu riscul de piaţă. Certificatele Turbo sunt instrumente caracterizate de efect de levier (multiplicare a randamentului), adică au un risc mai ridicat decât riscul de piaţă, fiind destinate investitorilor cu o strategie de tranzacţionare activă, în general speculatori. Ele pot fi atât Turbo Long, cât şi Turbo Short, ceea ce oferă posibilitatea investitorilor de a profita atât de creşterea (Long), cât şi de scăderea (Short) activului suport.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro