De-a lungul vieţii, Credit Suisse a finanţat drumuri prin vechi trecători montane şi dezvoltarea unicornilor tech din Silicon Valley. A avut grijă de averile prinţilor arabi şi de cele ale oligarhilor ruşi şi i-a provocat pe giganţii de pe Wall Street. Dar a întrecut măsura cu riscurile şi acum nu mai este decât un nume.

În ultimii ani, banca elveţiană a trecut prin mai multe rotaţii de management superior, fiecare schimbare de conducere punând mai multă presiune asupra performanţelor. Acţiunile au ajuns în martie să fie cu peste 95% sub vârful de dinaintea crizei financiare, întregul grup bancar fiind evaluat la doar 7,4 miliarde de franci elveţieni, mai puţin de o zecime din valoarea Goldman Sachs. Seminţele ascensiunii şi, în cele din urmă, ale căderii Credit Suisse au fost semănate în vara anului 1990, când directorul executiv de atunci, Rainer Gut, a văzut şansa de a prelua controlul asupra partenerului american al băncii elveţiene, First Boston, contra unei injecţii modeste de capital şi amortizării impactului creditelor neperformante. First Boston pariase pe pieţele de datorii cu randament ridicat în anii 1980 şi a împrumutat miliarde de dolari pentru finanţarea de tranzacţii riscante de preluare.

Piaţa s-a prăbuşit violent, iar una dintre cele mai problematice tranzacţii a fost un împrumut de 457 de milioane de dolari pentru cumpărarea pe datorie a Ohio Mattress Co. Pariul nereuşit a ajuns să fie cunoscut pe Wall Street ca „patul în flăcări”. În urma preluării băncii americane, Credit Suisse a îmbrăţişat aceleaşi tipuri de afaceri riscante - cum ar fi finanţarea pe datorie şi tranzacţionarea obligaţiunilor ipotecare - care au legat First Boston de patul în flăcări. Directorii ulteriori ai creditorului elveţian au încercat numeroase schimbări, renunţând în cele din urmă la numele cândva mândru de First Boston în 2006. Preluarea a făcut parte dintr-o strategie de creştere agresivă, inclusiv preluarea unor rivali elveţieni, iar complexitatea  businessului a continuat să crească. După ce i-a succedat lui Gut în funcţia de CEO, Lukas Muehlemann a cumpărat Winterthur Insurance în 1997. Banca elveţiană a achiziţionat apoi Donaldson, Lufkin & Jenrette în 2000, dar vânarea băncii de investiţii din New York s-a dovedit a fi un pas greşit costisitor, deoarece câţiva dintre bancherii de top ai DLJ au plecat la rivali în scurt timp.

Winterthur a fost vândută în 2006 de către CEO-ul de atunci Oswald Gruebel, care a condus banca alături de John Mack pentru o scurtă perioadă. Schimbările frecvente ale managementului au condus la erori de strategie la vârf, punând în acelaşi timp presiune asupra personalului pentru a produce profituri. „Conducerea sau, mai degrabă lipsa acesteia sunt în centrul dispariţiei Credit Suisse”, a spune Thomas Bell, membru al consiliului de administraţie al băncii la începutul anilor 2000. „Nimeni nu ştia cu adevărat ce face celălalt, ceea ce a dus la un management slab al riscurilor şi la criză”.

În 2015, a fost expusă o fraudă comisă de un bancher privat care nu avea clienţi şi nici experienţă bancară înainte de a se alătura Credit Suisse. În urma turbulenţelor de pe pieţe din 2008, Patrice Lescaudron — un francez cu vorba blândă — a început să intre pe ascuns în contul unui client bogat, folosind banii acestuia pentru a încerca să recupereze pierderile pentru alţi clienţi.

Înşelăciunea a fost şocant de simplă. Bancherul a tăiat semnătura dintr-un document, a lipit-o pe ordinele de tranzacţionare, pe care le-a fotocopiat, după cum chiar Lescaudron a recunoscut. Au existat semnale de avertizare, inclusiv avertismente verbale şi scrise din partea supraveghetorilor în 2008, 2011 şi de două ori în 2013 pentru încălcarea politicilor de conformitate. Şi totuşi, Credit Suisse nu a reuşit să-l oprească pe francez. Acesta a fost condamnat pentru fraudă în 2018 şi s-a sinucis în iulie 2020, la vârsta de 57 de ani. Era cunoscut ca omul lui Credit Suisse pentru Rusia. Principala lui victimă a fost Bidzina Ivanişvili, oligarh şi fost premier al Georgiei. Acesta a acuzat pierderi de jumătate de miliard de dolari.

Atât timp cât banii curgeau, banca a tolerat bucuroasă comportamentul lui Lescaudron, potrivit unei investigaţii independente comandate de Finma, autoritatea de reglementare bancară elveţiană, care nu a ajuns totuşi la concluzia că banca ştia de fraudă. În ianuarie 2019, o ranchiună de lungă durată între CEO-ul de atunci, Tidjane Thiam, şi Iqbal Khan, care conducea divizia de wealth management şi urmărea să ocupe cea mai de sus poziţie la Credit Suisse, s-a transformat într-o ceartă explozivă la o cină într-un restaurant select de pe malurile lacului Zürich. Ceea ce a început de la o remarcă dispreţuitoare a lui Khan despre grădina lui Thiam a evoluat într-un scandal corporatist, spulberând reputaţia pentru discreţie a companiei şi expunând o cultură în care vanităţile personale depăşeau limitele etice şi legale.

La câteva săptămâni după cină, lui Khan i-a fost refuzată promovarea, iar acesta a demisionat în iulie. Când a acceptat ulterior o poziţie la UBS, mutarea a provocat îngrijorare în rândurile de la vârf ale Credit Suisse. Teama lor era că fostul manager ar putea încerca să atragă la noul angajator bancheri de top. De aceea a fost angajată o firmă privată de securitate pentru a-i urmări activităţile, dar spionii au fost descoperiţi de Khan într-un incident care a dus la o altercaţie fizică. Deşi banca s-a grăbit să nege legăturile cu incidentul jenant, s-a aflat că a mai recurs la astfel de practici. Thiam a fost forţat să plece în februarie 2020, preşedintele de atunci, Urs Rohner, acuzând „o deteriorare în ceea ce priveşte încrederea, reputaţia şi credibilitatea în rândul tuturor părţilor interesate”. Într-o investigaţie declanşată de episodul Khan, autoritatea de reglementare bancară elveţiană a descoperit în octombrie 2021 cinci cazuri în plus de spionaj din 2016 până în 2019.

Atmosfera toxică de la vârf a contribuit la paşi greşiţi operaţionali. În martie 2021, biroul de tranzacţionare al Credit Suisse a fost informat că cel mai mare client al său nu va putea plăti cele peste 2 miliarde de dolari pe care le datora a doua zi. Archegos Capital Management, firmă de investiţii cu sediul în New York care gestiona averea personală a miliardarului Bill Hwang, a negociat în zilele anterioare cu alţi creditori, după ce pariurile exagerate au mers prost, iar pentru Credit Suisse nu mai rămăsese mare lucru.

Ştirea a declanşat o vânătoare a ţapului ispăşitor pe plan intern, directorii din New York, Londra şi Zürich acuzându-se unul pe altul în loc să se concentreze pe limitarea pagubelor. Rivalii au vândut repede garanţiile oferite de Archegos în timp ce Credit Suisse a avut nevoie de aproape două săptămâni pentru a-şi evalua expunerea: 4,7 miliarde de dolari. Acesta a fost doar rezultatul iniţial. Cifra finală a ajuns la 5,5 miliarde de dolari, spulberând profitul pe mai mult de un an şi  aruncând banca într-o criză existenţială care a dus la o fatală criză de încredere. Directorii erau deja sub foc pentru că nu au reuşit să protejeze banca şi clienţii bogaţi de prăbuşirea unor fonduri de 10 miliarde de dolari pe care le deţinea împreună cu Lex Greensill, bancher de top,  finanţist, miliardar, consilier al premierului britanic David Cameron şi decorat de prinţul Charles, acum căzut în dizgraţie după ce compania sa de finanţare a dat faliment. Complexitatea, cultura şi controalele din bancă au fost de vină pentru pierderile masive cauzate de prăbuşirea Archegos, se arată într-o anchetă independentă efectuată de firma de avocatură Paul, Weiss, Rifkind, Wharton & Garrison. Credit Suisse a avut o „atitudine de nepăsare faţă de risc” şi „a eşuat cu mai multe ocazii să ia măsuri decisive şi urgente”, se concluzionează în raport. După două pariuri ratate şi pierderi imense, banca rămânea fără timp. În octombrie anul trecut, noul duo de la conducere format din preşedintele Axel Lehmann şi CEO-ul Ulrich Koerner – care a preluat managementul în 2022 pentru a reduce pagubele – a propus revenirea la rădăcinile elveţiene ale Credit Suisse ca fiind cea mai bună cale de salvare. Cei doi au eliminat locuri de muncă şi au strâns 4 miliarde de dolari în capital proaspăt. Cel mai important, ei au plănuit să separe operaţiunile de investment banking şi, în cele din urmă, să redea independenţa reînviatei First Boston pentru a pune capăt unui efort de trei decenii de a concura pe Wall Street. „Noua Credit Suisse va fi cu siguranţă profitabilă din 2024”, promitea Koerner în prezentarea planului de restructurare. Furtuna bancară de primăvară din 2023 a fost suficientă ca banca să se scufunde, epuizată de atacurile de pe pieţe şi de o hemoragie necontrolată de depozite foarte mari. Acum Credit Suisse nu mai este decât un nume în palmaresul UBS.  Se bucură Iqbal Khan? UBS i-a încredinţat misiunea să-i oprească pe bancherii de la Credit Suisse să părăsească epava. La noul său angajator este singurul şef al diviziei de wealth management. Astfel se termină aventura de 170 de ani prin istorie a unei bănci acuzate, printre altele, de spălare de bani pentru traficanţi de droguri bulgari, de fraudă şi corupţie în cazul unui împrumut pentru Mozambic destinat achiziţionării unei flote de pescuit, de încălcarea sancţiunilor americane contra Iranului, Libiei, Sudanului şi Cubei, de spălare de bani pentru mafia japoneză, Yakuza, de obstrucţionare a justiţiei şi de complicitate la delapidarea unui întregi naţiuni, Filipine.