Adriana Sohodoleanu este antreprenor şi proprietar al www.biscuit.ro

METODOLOGIE

Viaţa într-o multinaţională m-a învăţat cândva că, pentru a obţine o medie realistă, din calupul cifrelor examinate trebuie eliminate mai întâi extremele - cel mai scump şi cel mai ieftin, cel mai mare şi cel mai mic, cel mai simplu şi cel mai complex. Studiul de faţă - empiric şi subiectiv - se referă la bucătăria de vară a românului la mare, nu ca spaţiu funcţional externalizat casei, ci ca meniu, dietă şi deliciu savurat în obşteasca vacanţă anuală.

În cazul nostru, extremele - din punct de vedere psiho-demografic - sunt Mamaia plină de presupusă sofisticare şi Vama cea boemă, unde diferenţa culinară între un rocker şi un corporatist e dată în zilele noastre de şaorma şi rock şaorma.

A doua pieptănare a pool-ului se referă la buget. Rămân, aşadar, în cursă staţiunile populare, luate în stăpânire săptămânală de familii normale, de tip mamă, tată, copil şi soacră, venite în bună parte prin sindicat.

Analiza a fost făcută prin experiment practic la faţa locului, cu stat la coadă, ales, plătit şi degustat, neuitând în proces şi faza intermediară a informării prin trasul cu urechea la conversaţiile convivilor, atunci când era în interesul studiului.

Atenţie! Ce veţi citi în continuare reprezintă norma, locul comun, regula. Excepţiile - puţine, dar apreciate - nu fac obiectul acestei analize.

DATE ANALIZATE

În cadrul analizei au fost verificate meniuri de tip fast-food, autoservire, terasa pe plajă şi restaurant. Oferta este în principiu aceeaşi cam peste tot, plaja de preţuri diferă însă în funcţie de stabiliment.

Ca aspect, nimic nou. Noţiunea de plating nu a depăşit graniţele Master Chef, iar cromatica predominantă este cea din spectrul uleiului încins. Cea mai ieftină variantă pare să fie autoservirea hotelurilor, unde ciorba începe la 2,9 lei, iar o garnitură de la 1,9 lei. O masă bogată pentru 3 persoane nu depăşeşte 50-60 lei, fără băuturi. Popularitatea acestui tip de local este demonstrată fără dubiu de coada deja formată la ora 12:00, înainte de a începe oficial servirea.

MENIU UŞOR DE VARĂ

Felul întâi

Ciorbă de burtă/de fasole cu afumătură/de porc/de legume/de pui.

Felul doi

Varză călită cu cârnat/tochitură dobrogeană/porc la tavă/ chifteluţe marinate. Ceafă de porc, scăriţă sau hamsii prăjite. Uneori, saramură.

Kebab, şaorma, mici.

Garnituri - variate.

Cartofi - prăjiţi, ţărăneşti, cu unt sau verdeaţă, piure. Orez sârbesc. Iahnie de fasole.

Salate?

Nu prea multe - castraveţi muraţi sau varză albă. Pe alocuri salată de roşii sau bulgărească.

Desert

Îngheţată în "trei culori cunosc pe lume" - vanilie, căpşuni şi ciocolată.

Papanaşi. Clătite.

Prăjituri de cofetărie de rit vechi - Excelent sau Carpaţi, savarine.

Nu arată a meniu de vară, nu? Şi nici prea lejer nu pare. Mâncare grea, ca la mama acasă, să umple stomacul şi să se depună. Pe artere şi pe talie. În ordine inversă. Întrebarea nu este de ce se mănâncă în vacanţă ceea ce se găteşte şi acasă. Poate nu toţi sunt aventurieri din punct de vedere culinar sau poate mâncarea aceasta e meniul de duminică - or, cine nu ar vrea să aibă o săptămână întreagă de zile de duminică?

Nedumerirea mea, de om de nici 50 kilograme, ţine de confortul de după. O masă grea, doldora de carne înecată în sosuri grase pe un fond de legume cu amidon este greu de asezonat cu o şedinţă de stat la soare. La 40 de grade la umbră, bila se îneacă, inima oboseşte, cheful dispare. Mulţimea de oameni înghesuiţi pe prosoape după amiază pe plajă arată însă că se poate. Doar estetica îi dă de gol - ideea de mijloc tras prin inel este aici un basm frumos.