Reportaj: Schi şi încă ceva
Stresul cotidian şi apăsările legate de situaţia economică dificilă devin amintiri urâte în Austria, unde vacanţele la schi pot fi îmbinate cu o sesiune antistres în sutele de spa-uri publice sau private, mici sau mari, aglomerate sau liniştite, pentru gustul şi bugetul fiecăruia.
Ca destinaţie de vacanţă, Austria se asociază în mintea românilor cu vacanţele de iarnă şi cu pârtiile impecabile pentru schi. Puţini dintre turiştii locali au prins şi gustul vacanţelor la spa în ţara lui Mozart, iar şi mai puţini sunt conştienţi atunci când merg la schi că ar putea profita nu numai de spa-urile din Austria, ci şi din ţările vecine - Cehia şi Ungaria, renumite pentru băile termale şi serviciile impecabile când vine vorba de relaxare.
În special partea vestică a Cehiei (Bohemia de Vest) este cunoscută pentru aceste servicii, cel mai important punct pentru pasionaţi fiind Karlovy Vary, care este denumit şi oraşul spa. Staţiunea a fost înfiinţată în secolul al XIV-lea, mai exact în anul 1370, de regele Charles al IV-lea, monarhul care a condus Cehia în Epoca de Aur a istoriei sale. Plin de atracţii turistice, oraşul încântă în special prin aerul cosmopolit, prin curăţenia exemplară, precum şi prin hotelurile vechi, însă renovate pentru a oferi oaspeţilor un maximum de confort şi de lux. Oraşul se aseamănă cu Băile Herculane, atât în ceea ce priveşte aspectul general al staţiunii situate între munţi, cât şi în ceea ce priveşte proprietăţile terapeutice ale apelor termale.
Dacă în România termenul spa abia prinde contur şi sens, iar Băile Herculane au devenit prea puţin atractive, în Austria termenul este unul cât se poate de familiar şi la îndemâna celor mai mulţi localnici. Diversitatea ofertei face ca aproape oricine să îşi permită o sesiune antistres la un spa, pe când pe plaiurile locale merg la spa doar cei care îşi permit să se răsfeţe.
În Austria spa-ul este una dintre principalele metode de relaxare pentru oricine, indiferent de vârstă, sex sau statut social. Hotelurile din Alpii Vienezi, o zonă cunoscută atât pentru pârtiile de schi, cât şi pentru spa-urile gigant, s-au umplut ochi încă dinainte de a da zăpada. Familii cu copii şi grupuri de tineri se aşezau la coadă la recepţie pentru a-şi primi gentuţa cu halatul de baie şi papucii de spa.
"Austriecii vin aici de vinerea şi stau până duminica. Uneori îşi prelungesc weekend-ul cu o zi sau două şi fac o mini-vacanţă specială pentru spa. Este una dintre cele mai populare metode de relaxare", spune reprezentanta unui hotel de patru stele din Alpii Vienezi. Hotelul este plin aproape în fiecare weekend, indiferent că a căzut sau nu zăpada. Cei mai mulţi dintre cei veniţi sunt austrieci, însă mai găseşti şi unguri sau nemţi, dar şi români.
"Austria este locul perfect de mers în vacanţă iarna. Ziua mergi pe pârtie şi schiezi, iar după amiază poţi să te relaxezi în voie la spa. Au unele dintre cele mai bune spa-uri pe care le-am văzut", spune unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din industria autohtonă a restaurantelor. Şi nu este doar părerea lui. În fiecare an circa 200.000 de români merg în Austria în vacanţă. Dintre aceştia circa 60% merg iarna la schi. O vacanţă la schi în Austria se cuplează însă uşor şi adesea cu o vacanţă la spa, exact după modelul descris de antreprenorul român.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro