Uriaşul Dragon al Răsăritului s-a trezit (aşa cum prezisese Napoleon), iar mişcările lui acaparatoare, îndreptate spre tot mai multe domenii, dau fiori Occidentului. După ciocnirile conflictuale din secolele XVI (când s-a încercat impunerea creştinismului) şi XIX, aceasta pe care trăim azi pare cea mai neliniştitoare. Tocmai de aceea, sondarea "cutiei negre" a mentalului chinez, a cutumelor şi istoriei multimilenare a Imperiului de mijloc pare azi, în spaţiul occidental, o preocupare din ce în ce mai justificată şi mai plină de interes.

Cartea cercetătorului britanic John Man (interesat de Mongolia şi China, dar şi de contactele Orientului cu Occidentul - vezi volumul său despre legendarul voiaj al lui Marco Polo) merge chiar la rădăcina problemelor. Mai precis la perioada de formare a naţiunii chineze, când Primul Împărat a intuit că unitatea este o idee strălucită şi a transformat China Statelor Combatante în "miezul naţiunii unice de azi". Canavaua pe care se ţese povestirea sa este constituită de Armata de Teracotă (o colosală oaste de 8.000 de războinici în mărime naturală şi cai de lut, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din toate timpurile) şi de avatarurile sale. Această supraumană înşiruire de trupuri şi chipuri umane de lut a fost modelată în decursul a doar zece ani şi a fost îngropată, ca o "armată a spiritelor" faste, în anul 210 î.Hr., ca să-l vegheze pe Primul Împărat în călătoria sa prin Lumea de dincolo.

Pornind de la descoperirea ei întâmplătoare, în 1974, de către nişte ţărani care căutau apă, John Man retrasează istoria obârşiilor Imperiului, construirea marelui Zid, şi ajunge în vremurile noastre, când provincia Xian şi arealul în care au fost scoşi din ţărână doar 1.000 de războinici atrage anual circa două milioane de vizitatori pe an.

John Man, "Armata de teracotă", Editura Litera, Bucureşti, 2012