Carte: Mike Tyson, vremea vindecării
Dacă m-ai fi luat repede, aş fi spus că, pentru mine, Mike Tyson era, până la un moment dat, un soi de pachet masiv şi umblător de testosteron, care târa după el o grămadă de zăngănele - urechea muşcată, acuzaţiile de viol, falimentul sau închisoarea.
Agreez boxul, ca sport, în măsura în care oferă spectacol, şi când spun spectacol mă gândesc mai degrabă la ceva gen Muhammad Ali şi mai puţin la superagresivitatea cultivată în prezent. Mi-am schimbat părea despre Tyson în momentul în care, hoinărind printre canale TV, am nimerit peste spectacolul său filmat ”Undisputed Truth„: într-un costum alb, arătând cumva între stângaci şi masiv, Tyson conversa cu sala, făcea oamenii să râdă, venea cu detalii picante sau cu amănunte necunoscute, prezenta o dimensiune umană care depăşea un pic muşchii de sub stofă. Şi mi-a plăcut asta, iar Tyson a ieşit, în ochii mei, figurat vorbind, din pachetul acela sus-pomenit.
”Adevărul de necombătut„ stă la rădăcina realismului practicat în show-ul şi în filmul său şi prezintă o realitate necosmetizată, directă, brutală a dedesubturilor vieţii unui campion de box; pentru aceasta Tyson a fost ajutat de Larry Sloman, scriitor specializat, dacă putem spune aşa, în colaborări, pentru că a scris împreună cu Howard Stern, magicianul David Blaine sau cu vocalistul celor de la Red Hot Chili Pepers Anthony Kiedis. Unii au spus despre carte că seamănă cu un scenariu de Tarantino sau cu un volum de Tom Wolfe; aş spune că este doar viaţă, poate puţin cosmetizată, poate o ţâră exagerată, poate un pic romanţată, dar viaţă.
Lumea lui Tyson este populată cu boxeri, promotori, şmecheri de cartier, infractori mai tineri sau mai bătrâni, ziarişti, fete mai mult sau mai puţin uşurele, luptători de sumo, poliţişti şi rapperi, pegră şi oameni cumsecade. Boxerul oferă o lecţie de viaţă despre urcuş şi coborâş, despre cum poţi câştiga şi despre cum îţi pierzi minţile după ce câştigi şi despre cum îţi poţi reveni după ce ţi-ai pierdut minţile.
Nu o să mă declar excitat de referinţele literare ce apar în carte, Tolstoi, Dumas, Lenin sau Tennessee Williams, pentru că mi se pare un mix de căutare şi de promo, de imagine, dar o să mă declar încântat de umor şi de francheţe. Spune Tyson: ”Nu pot fi de ajutor nimănui până nu mă ajut pe mine însumi şi aş da orice să mă fac bine. Ţin în mine multă suferinţă şi sper că a sosit vremea vindecării. Voi face tot ce-mi stă în putinţă. Pas cu pas„.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro