Ce il face deosebit este faptul ca e pur fictiv. Este un raft cuprinzator al memoriei noastre colective, unde au fost stivuite spre contemplare nostalgica mari opere de arta care au fost sustrase din colectii private sau din spatii muzeale publice. Mai pe sleau spus, opere furate si pe care, foarte probabil, nu le vom mai revedea niciodata altfel decat in reproduceri.

Simon Houpt, autorul volumului pe care vi-l prezentam, a facut primii pasi in compunerea acestui muzeu imaginar. A inventariat, antologat si categorisit tablouri sau sculpturi disparute si ni le-a readus in fata ochilor. Mai mult, a adaugat acestor „imagini spre aducere-aminte” istoria, expusa ca intrun veritabil roman politist, a felului cum se presupune ca au fost sustrase (si, unele dintre ele, putine, chiar recuperate): de la descinderi in plina zi, ca, de pilda, in cazul raptului unui Matisse din muzeul Chacara du Ceu, din Rio Janeiro, cu luare de ostatici, si pana la furtul nazdravan al unui tablou de Klimt, operat, se pare, cu ajutorul unei undite, de pe acoperisul muzeului Ricci Oddi din Piacenza.

Aceste povestiri palpitante sunt intotdeauna insotite de reflectii morale si de analize privind multiplele implicatii pe care le dezvolta furtul de arta, precum si de notatii istorice privind piata licitatiilor de arta, falsurile, comertul cu arta furata sau furtul oficial „organizat” pe timp de razboi. Asa cum veti putea vedea parcurgand aceasta carte-album, furtul de arta a ajuns o problema globala. Este o infractiune care ne afecteaza pe toti. Aproape jumatate dintre lucrarile recuperate se afla in afara tarii din care au fost furate. In ceea ce priveste lucrarile cu valoare mare, cele care au fost scoase din tara de origine sunt si mai numeroase. Sunt implicate sume uriase de bani, exista legaturi cu crima organizata, iar piesele disparute ale mostenirii noastre culturale sunt de neinlocuit.

Cu toate acestea, exceptand Italia, furtul de arta nu se numara printre prioritatile politiei nicaieri in lume, desi Interpolul are o lista cu peste 25.000 de opere sustrase. De ce? Ne raspunde Simon Houpt: „Pentru ca, din pacate, publicul larg nu intelege gravitatea acestui fenomen, iar politicienii nu sunt dispusi sa cheltuiasca banii contribuabililor pe resursele necesare pentru a se lupta cu acest tip de infractiune”. Asa ca era nevoie de un semnal de alarma, iar jurnalistul Houpt s-a invrednicit sa-l lanseze inainte, poate, sa fie mult prea tarziu.