MsoNormalTable {mso-style-name:"Tabel Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif"; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-fareast-font-family:"Times New Roman"; mso-fareast-theme-font:minor-fareast; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-theme-font:minor-bidi;} Curajos în expresie, descriind un univers crud, violent, volumul a făcut ca puştoaica Helene să fie degrabă comparată cu Rimbaud (în materie de precocitate) sau cu Françoise Sagan (la nivel de talent literar). Problema e că, după primele valuri de vânzări şi de critici ditirambice, lumea s-a dezmeticit şi a descoperit că mare parte din text fusese preluat, fără ghilimele şi nici îngrijorare, de la alţi scriitori. Mai mari, şi ca vârstă, şi ca har decât ea.

Cu toate acestea, cartea - povestea tinerei Mifti, o pasăre de noapte care frecventează clubul berlinez deocheat Berghain şi care încearcă toate experienţele sexuale şi narcotizante posibile - rămâne o experienţă incitantă. În privinţa plagiatului, autoarea declară senin: "m-am inspirat liber". Şi sare astfel încă un pârleaz, de data asta non-ficţional.

Helene Hegemann, "Rămăşiţele unui Axolotl", Editura Litera, Bucureşti, 2011