Marşul funebru al Medeei contemporane are un RITM electronic, care răsună din cluburile „prăfuite”, care nasc pasiuni şi, câteodată, copii nedoriţi.

A început luna martie şi va fi o abundenţă de spectacole despre femeie ca mamă, nevastă, amantă, femeie de afaceri, casnică şi tot felul de situaţii mai comice sau mai tragice, în care aceasta se situează de-a lungul vieţii. Căci în ciuda restricţiilor din sălile de spectacole, care funcţionează pe un grad de ocupare de 30%, care e deja falimentar, actorii vor totuşi să joace, regizorii au idei, scenografii ştiu să improvizeze şi managerii se mai scobesc de un bănuţ, mai fac o datorie, mai iau o finanţare micuţă din fondurile ridicole dedicate culturii în România, astfel încât aceasta să nu sucombe, să reziste vremurilor ăstora ciudate şi nefavorabile actului cultural, în orice formă a sa. Dar să lăsăm asta şi să vă povestesc puţin despre „Medeea: Furie”, pe care îl puteţi vedea la Teatrul Apropo, un teatru independent, care se zbate să reziste deschis. Apropo! Pentru cei dintre voi care lucraţi în zona City-ului bucureştean - Pipera/Barbu Văcărescu/Floreasca, sediul teatrului e chiar vecin cu voi, pe Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 8, la demisolul uneia dintre clădirile de business.

E şi ăsta un motiv pentru care m-am dus sa văd „Medeea”: nostalgia drumurilor în Pipera, atât de dragi odată, dar care s-au împuţinat spre extincţie în realitatea recentă. Am avut un business mic, cu o rulotă mobilă acolo, pe care am vândut-o între timp. Dar să revin la subiect, că mă pierd în nostalgii şi o să daţi pagina, fără să înţelegeţi ce vreau să vă povestesc.

Medeea. Femeia înfricoşătoare, răzbunătoare, crudă, din tragedia antică a lui Euripide sau din cea a lui Seneca. De la ea pleacă şi autorul textului acestui spectacol contemporan, scris şi regizat de Radu Popescu, cel care şi conduce operaţiunile din Teatrul Apropo. El a luat-o pe Medeea din mitul antic, a cosmetizat-o contemporan şi i-a pus-o în braţe actriţei Valentina Zaharia, cu invitaţia de a îmblânzi puţin scorpia, de a o face să aibă conştiinţă, de a fi plăcută, uşor pedantă şi chiar de neuitat. Şi Valentina a reuşit un lucru formidabil, în opinia mea. A reuşit s-o scoată cumva pe Medeea din mizeria destinului ei de ucigaşă a tuturor celor care se opun marii ei iubiri pasionale pentru un bărbat, iubitul ei Iason dar şi a propriilor copii, orbită şi fără minţi în răzbunarea orgoliului rănit de femeie înşelată de acesta.

„Eu m-am hrănit din mitul antic cât am putut. Pentru cine nu îl ştie, la origini, Medeea e întruchiparea fricilor noastre cele mai mari despre maternitate, în forma ei cea mai întunecată. O mamă care îşi ucide copiii ca o formă de răzbunare.

Mărturisesc că nu ţineam musai să mă gândesc la asta înainte de Crăciun la finalul unui an pandemic. Dar talentul şi pasiunea mea cea mai mare sunt să înţeleg ce naiba se petrece în mintea oamenilor. Aşa că am făcut-o!

Am explorat împreună cu toată echipa ce înseamnă şi ce poate aduce ideea asta de străin, de paria, de inadecvare, pe care statutul de emigrantă, presupus vrăjitoare al Medeei îl poartă. Pe care doar iubirea lui Iason îl face tolerabil. Şi am chestionat ce se petrece când dispare sprijinul acesta.

Şi m-am raportat  şi la presiunea de a deveni mamă iar, şi iar, şi iar pentru un om foarte traumatizat aşa cum am gândit-o eu pe Medeea. M-am lăsat greu apăsată de lucrurile astea, în încercarea de a nu face un personaj bidimensional şi/sau ridicol cum m-am temut eu că ar fi riscul.

Medeea mea se gândeşte pe sine, ceea ce dă un extra „layer” durerii şi întorsătura în  deznodământul spectacolului, în versiunea noastră contemporană.

Ce a făcut suportabil travaliul şi ce face un paradoxal succes de public acest spectacol e în primul rând talentul si experienţa echipei de actori, care navighează cu multă graţie prin nişte ape tulburi ale subiectului şi input-ul scenografic al Dianei Miroşu”, mi-a spus Valentina Zaharia, când am întrebat-o despre pregătirea rolului.

Şi are mare dreptate cu scenografia, pentru că decorurile, deşi minimaliste, ca la orice teatru independent, care are presiunea bugetului pe creier, sunt absolut impresionant puse în valoare de o proiecţie de lumini foarte bine realizată, care te pătrunde prin ferestrele sufletului direct în intestine. Şi acolo, în ceea ce englezul numeşte „gut feeling” încep să se amestece alchimic întrebările şi răspunsurile existenţiale despre iubire, trădare, maternitate, parenting, limite.

Despre laboratorul acesta de alchimie mi-a vorbit regizorul şi autorul textului, Radu Popescu. L-am întrebat care ar fi într-o frază morala poveştii lui, a adaptării lui pentru o Medeea contemporană. Mi-a spus cu toată sinceritatea că nu vrea să dea răspunsuri spectatorilor. Nu vrea să le servească pe tavă soluţii. Vrea să le dea de gândit atât celor care sunt deja părinţi, cât şi celor care îşi doresc sau se pregătesc să devină.

Şi e un lucru cu care sunt perfect de acord. Cum nu există vreo facultate de parenting şi cum societatea a luat-o cam razna în goneta ei spre tot felul de realizări materiale, cred că o oră şi patruzeci de minute de spectacol va ajuta mult în luarea unor decizii. Eu personal am văzut la unii părinţi nişte comportamente complet distrugătoare de personalităţi ale copiilor, atât de nocive şi toxice în ceea ce priveşte creşterea unui copil cu încredere şi stimă de sine, atât de mutilatoare de caracter şi integritate, încât aş impune prin lege, exact ca la examenul de carnet auto, şi un test psihologic pentru cei ce vor să procreeze. Şi astfel de spectacole, cu astfel de tematică şi teme de gândire sunt foarte necesare. Pentru că nu e obligatoriu să devii părinte în viaţa asta, dacă nu eşti pregătit să fii părinte. Nici pentru că a scăzut natalitatea la tine în oraş, nici pentru că mama ta îşi doreşte să devină bunică şi nici pentru că aşa au făcut toţi prietenii tăi din liceu sau de la facultate.

Dar mă opresc aici din a vă ridica problemele grele la fileul stomacului şi vă las să serviţi singuri concluziile, direct de la sursă, pe scăunel, în laboratorul Teatrului Apropo.

Ce pot să vă mai spun în plus, este că jocul Valentinei este senzaţional. Cu trei ţinute superbe, sexy şi provocatoare, Valentina face vrăjitorie pe scenă. Un moment de dans lasciv, languros, te face să înţelegi de ce Medeea e periculoasă, iar dicţia foarte rapidă te hipnotizează în avalanşa ei ofensivă de a câştiga cu orice preţ în lupta cu întreaga cetate. Regatul tot, pentr-un bărbat. O nebunie.

„Pe la 30 ani m-am dat singură la balet, că ai mei au omis în copilărie. Faptul că nu mi-am rupt picioarele încă, pe treptele de la Medeea: Furie e meritul profei de balet Margareta Dumitru (Margo). Dar dincolo de dans, cel mai mult despre mişcare scenică am învăţat de la doamna Miriam Răducanu, cu al cărei sprijin artistic am realizat spectacolul „Venus & Adonis”, Regia Ioana Petre, selectat la Festivalul Internaţional Shakespeare din Craiova.

Apoi m-am înscris de-a lungul timpului la workshopuri ţinute de profesionişti: „Florin Fieroiu, cu care am şi lucrat la TNB, Yves Marc la Theatre du Movement, Paris. La Medeea: Furie n-am făcut dansurile de capul meu. Teodora Tudose e de vină pentru tot ce ţi-a plăcut în spectacol. Eu am încercat doar să organicizez şi să includ mişcarea in jocul meu actoricesc”, îşi justifică Valentina minunata prestaţie coregrafică din spectacol.

Am ţinut musai să o întreb despre coregrafie, pentru că o remarcasem anul trecut in Pisica lui Schrodinger, care se joacă la Teatrul unteatru, pe 18 martie.

Puteţi vedea luna aceasta Medeea: Furie vineri, pe 11 martie. Spectacolul este parte din stagiunea permanentă a Teatrului Apropo şi deci va reaparea frecvent în calendarul spectacolelor, pe site-ul www.teatrulapropo.ro.

Textul a fost nominalizat pentru Premiul Concursului Naţional de Dramaturgie FEST-FDR, Timişoara, 2021.

Distribuţia: Valentina Zaharia, Denis Hanganu, Lucian Pavel, Sidonia Doica, Fulvia Folosea

Scenografie: Diana Miroşu

Muzică: Adrian Piciorea

Mişcarescenică: Teodora Tudose

Multimedia: Diana Butnaru

Regie: Radu Popescu

Preţul unui bilet este 50 lei.

Spectacolul este destinat persoanelor cu vârste de peste 16 ani.

Text de Georgiana Gheorghe (colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru)