De cand Tigrii asiatici si-au tocit ghearele, si-au ciobit incisivii si au inceput sa ranjeasca mai putin sfidator, locul lor in topul performantelor economice de pe uriasul continent de la Rasarit (dar si al blitz-revolutiilor din nenumarate alte domenii) a fost luat de China.

O tara careia Eric Meyer, in volumul sau "Imbogateste-te si taci! - Portret al Chinei de azi", tine sa-i  comprime semnificatiile si aspiratiile de ultima ora folosind, in buna traditie simbolistica orientala, imaginea unei moluste. Prin urmare, animalul cel mai reprezentativ nu ar fi nici vulturul, nici leul, nici calul si nici macar etern tutelarul dragon, ci stridia, din cauza oscilarii ei permanente de-a lungul timpului. Cochilia stridiei se deschide o data cu mareea, valvele sale se largesc, lasand sa treaca valul. Cand China se deschide, inventiile se inmultesc, se dezvolta arta, creste bogatia, obiceiurile se liberalizeaza. Vine apoi refluxul, inchiderea culturala sau etnica, ordinea militara. Pana la urmatorul ciclu. Aceeasi schema este valabila si pentru fazele seculare de unificare si dezbinare ale tarii.

Autorul, francez de origine, este ziarist si locuieste la Beijing din anul 1987, colaboreaza la diverse publicatii francofone din Europa si este directorul unui saptamanal de informatii destinat comunitatii occidentale stabilite in China. A strabatut aceasta tara cat un continent dintr-un capat in altul, i-a vizitat satele milenare, dar si orasele de beton crescute peste noapte, ajungand sa-i cunoasca temeinic mentalitatile, nuantele psihologice, traditiile si veleitatile, realitatile economice si proiectiile strategice. Analiza sa este, in acest sens, nu doar o investigatie onesta ci, mai ales, efortul coagularii unei uriase cantitati de informatii, adunate trudnic si stocate inteligent in circa 15 ani (volumul a aparut, initial, in anul 2002) de peregrinari si de anchete jurnalistice.

Filmul acestor ani, pe care Meyer ni-l developeaza credibil in fata ochilor, reflecta (in consonanta cu izbutita metafora a stridiei, despre care vorbeam) mareele care au spalat tara si imobilismul regimului, incapabil sa-si insuseasca forta revigoranta a valurilor, pentru a lansa o reforma proprie. "In China anilor 2000, totul este nou, cu exceptia partidului." Tocmai aceasta noutate, in ametitoarea sa aparenta plurimorfa incearca Eric Meyer sa ne-o infatiseze. Cand a ajuns aici, lumea traia anonim si se multumea cu putin, limitandu-si cerintele in functie de o oferta cenusie. Banii practic nu existau, in sensul ca oamenii, traind in marea familie comunista, ii desconsiderau. Intre timp, cuprinsa "de frenezia de a recupera deceniile de hibernare, tara intreaga da zor, in furia de a construi si de a crea, de a intreprinde, de a realiza".

Banul a devenit masura tuturor lucrurilor. Au rasarit averi extraordinare, iar banii au devenit instrumentul puterii. Banul s-a deplasat de la un antipod la altul al universului moral, de la ura la pasiune pentru proprietatea privata, iar mercantilismul ce caracterizase epoca Chiang Kaichek a revenit in forta. Aceasta radiografie prin filtru economic isi rezuma concluziile in cateva sentinte izbitoare: "In China comunista (post 1978) s-a adoptat libera initiativa, oricine avea dreptul sa se imbogateasca, in schimb toti erau obligati sa pastreze tacerea: gandirea si afacerile publice ramaneau monopolul partidului. «Imbogateste-te si taci!"». Astazi chinezii s-au imbogatit, dar inca nu au dreptul la cuvant". Eric Meyer, Imbogateste-te si taci!, Editura Allfa, Bucuresti, 2005