Energic, de un optimism moderat, pragmatic când e vorba de rezultate, vorbăreţ şi sarcastic atunci când încercam să înţeleg de ce bate atâtea drumuri, poate un pic prea agitat pentru bucuria cu care consider eu că trebuie sărbătorită viaţa; însă am înţeles printre rânduri că Alexandru Nagy, tânărul regizor artistic al Operei Naţionale Bucureşti, ştie exact ce vrea să facă cu toată energia lui. Îşi doreşte să investească energia sa debordantă, cunoaşterea şi priceperea, în a schimba lucrurile din jur, în a avea o contribuţie la transformarea fundamentală de care are nevoie în acest moment universul sistemic cultural-artistic.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Alexandru Nagy este unul dintre cei mai versatili artişti din România. Şi când spun asta, o spun cu toată responsabilitatea, căci l-am urmărit îndelung în parcursul său profesional. Un mix între actorie, regie şi interpretare vocală, între project management şi fundraising, un atlet polivalent, cu aptitudini atât în sprint cât şi în maraton, alergând neobosit între teatrul dramatic şi teatrul liric. Şi peste toate astea, şi un veşnic învăţăcel, acum înscriindu-se la un doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu tema Metoda artistului de operă. Deseori am stat să mă întreb când mai apucă să doarmă printre atâtea activităţi solicitante, pe care alţii le-ar realiza în zece vieţi. Energia sa debordantă vine din dorinţa de a schimba lucrurile din jur, din a avea o contribuţie majoră în transformarea fundamentală a felului în care stau lucrurile în acest moment în universul sistemic cultural-artistic. Provenind dintr-o familie de artişti, a crescut de mic în apropierea scenei de teatru, a respirat în culise, a constatat cum stau lucrurile, care e dinamica universului artistic şi îşi doreşte să aibă o contribuţie semnificativă în modernizarea şi transformarea acestuia. Aşa se explică şi frumoasele proiecte iniţiate în cadrul Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti, spectacole din ce în ce mai complexe, ample, făcute cu tineri absolvenţi sau masteranzi la UNMB, cu scopul atât de a-i ajuta pe aceştia să se imerseze în piaţa muncii, cât şi de a întineri şi regenera publicul Operei din Bucureşti. Spectacolele iniţiate şi regizate de el din cadrul Studioului Experimental nu sunt copii palide ale spectacolelor cu artiştii consacraţi ai Operei. Ele aduc un aer de prospeţime în calendarul Operei, un suflu nou care începe să semene cu spectacolele din marile opere internaţionale, făcute cu artiştii la început de drum. Zbaterile sale, care păreau sisifice acum vreo 5-6 ani, au început să prindă în ultimii doi ani contur de zbor cu sens. E adevărat, a şi găsit suport şi sprijin în noul management al instituţiei de pe malul Dâmboviţei, care, ca toate instituţiile culturale din ţara asta, sunt cangrenate de interimat. Zic noul management referindu-mă aici la maestrul Daniel Jinga şi echipa sa. În principiu, n-ai cum să construieşti ceva sustenabil pe o fundaţie roasă de scandaluri, procese şi interimat. E ca în orice relaţie: nu poţi întemeia o familie sănătoasă (a nu se citi tradiţională) pe minciuni, înşelăciune şi provizorat în amor. Pur şi simplu, ca să construieşti ceva care să reziste în timp, pauzele lungi şi dese nu sunt cheia marilor succese. În educaţie şi cultură, ca să ai o naţiune sănătoasă şi prosperă, cu generaţii deştepte, trebuie să construieşti continuu şi consecvent. Lucru care la noi, e fix pe dos. În toată istoria din ultimii 30 de ani, au fost ariile cel mai văduvite de viziune şi strategie, ca să nu mai vorbim de buget, că se subînţelege. E ca şi cum, programatic, „sistemul” deconstruieşte sistemele, pe principiul divide et impera. Ştim că o naţiune săracă la intelect şi incultă este mai uşor de manipulat. Dar la noi, antireforma a devenit o artă în sine. Adaptându-se din mers schimbărilor tactice, Alexandu a reuşit să facă o strategie coerentă pentru Studioul „Ludovic Spiess“, făcând din spectacolele sale un succes de piaţă, atrăgând mii de spectatori, martori ai reprezentaţiilor programate sub diverse evenimente umbrelă/pretext, cum ar fi spectacolele de operă vie din Noaptea Muzeelor sau cele de anul acesta, realizate sub semnul a 100 de ani de la dispariţia mareului Puccini.

Ne-am întâlnit în iulie, după finalul stagiunii care s-a încheiat cu spectacolul său, „Puccini per sempre“, susţinut de două ori în aceeaşi zi de tinerii artişti din SEASM „Ludovic Spiess“, la Nice Touch, pe Str. Speranţei în zona Rosetti. Am găsit un tânăr exact aşa cum îl percepeam din desele întâlniri scurte pe care le-am avut de dinainte sau după diverse spectacole. Energic, de un optimism moderat, pragmatic când e vorba de rezultate, vorbăreţ şi sarcastic atunci când încercam să înţeleg de ce bate atâtea drumuri, poate un pic prea agitat pentru bucuria cu care consider eu că trebuie sărbătorită viaţa; însă am înţeles printre rânduri că el ştie exact ce vrea să facă cu toată energia lui.

Te-am văzut în multiple posturi: ca actor în spectacole de teatru, ca regizor de teatru, tenor în diferite spectacole şi, mai nou, regizor de spectacole de operă. Nu sunt prea multe direcţii? Nu crezi că te epuizezi alergând după mai mulţi iepuri? Nu ţi-e teamă că la final te vei  alege doar cu un iepuraş de ciocolată?

Cred că aceste multiple direcţii nu fac decât să reflecte piaţa culturală autohtonă. Mi-ar fi plăcut să pot trăi din actorie sau regie de teatru, însă e o piaţă care nu funcţionează la capacitate maximă şi nu îţi asigură o constantă. Practic, direcţiile au fost diverse şi din dorinţa mea de a nu mă plafona, de a nu mă bloca într-o singură nişă artistică. E un maraton cu care m-am obişnuit, iar faptul că sunt mai mulţi iepuri nu e un impediment. Evident că nu poţi să le faci pe toate, dar sunt perioade în care alerg după un singur iepuraş, fie el şi de ciocolată. Sunt pasiuni şi proiecte în faţa cărora nu pot să rămân indiferent.

În ce proiecte artistice eşti implicat în acest moment?

O mare parte din activitatea mea se desfăşoară exclusiv la Opera Naţională din Bucureşti, unde pe lângă rolul de regizor artistic am şansa să mă ocup şi de proiectele Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”. În teatru colaborez deja de ani buni cu Lia Bugnar şi Monica Davidescu într-o serie de spectacole independente, dar şi spectacolele mele: „Aeroport” şi „Buzunarul cu pâine”, pe care le jucăm de peste 10 ani.

Aş vrea în materialul acesta să ne concentrăm pe contribuţia ta în teatrul liric. Am văzut ce ai făcut în stagiunea proaspăt încheiată cu Studioul Experimental în Artele Spectacolului „Ludovic Spiess“. Cum funcţionează acest proiect? Cum alegeţi repertoriul, muzicienii care vă acompaniază, colaboratorii din interstiţiile de balet?

Studioul a fost revitalizat în ianuarie 2023, am început proiectul ambiţios DescOperă La Traviata, dar şi seria de spectacole itinerante „Opera vie”: „Opera Labirint”, „Opera Halloween”, „Puccini Express”, seria de concerte „Vissi d’arte”. Mi-a plăcut foarte mult ideea de studio deschis - laborator şi resursă pentru noua generaţie, de aceea impactul a fost unul important. Am realizat gale importante ale studioului de 1 Decembrie şi recent „Puccini per sempre” pentru a omagia personalitatea marelui compozitor Giacomo Puccini, dar şi o latură mai puţin accesată - aceea de Operă în comunitate prin două ediţii ale proiectului „Ia loc la tine-n bloc”, ce presupune aducerea artei lirice în comunităţi defavorizate sau cu posibilităţi reduse de deplasare. Proiectul funcţionează pentru că există o nevoie foarte mare de umplere a golului rezultat între absolvenţă şi integrarea în piaţa muncii. Tinerii se deprofesionalizează aşteptând oportunităţi de colaborare chiar şi ani buni, studioul reprezintă această anticameră de pregătire pentru artiştii de azi şi de mâine. Am colaborat excepţional cu balerina Raluca Jercea, cu Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu şi Cristian Şuşu, dar şi cu concert maestrul operei Radu Dunca. Bineînţeles că pilonul central de suport al studioului este tânăra şi excepţionala pianistă Bogdana Grecova. Am colaborat însă foarte strâns în formarea tinerilor cu pianiştii operei: Luminiţa Berariu, Liana Mareş şi Gabriel Gîţan. Este foarte greu să enumăr toţi colaboratorii studioului, pentru că revitalizarea acestuia a constituit un prilej de cooperare între toate departamentele din interiorul marii fabrici de spectacole ONB.

Repertoriul este ales în funcţie de evenimentele importante dar şi în funcţie de disponibilităţile artistice şi de program ale membrilor studioului.

Când a luat fiinţă? Cum e finanţat? De unde provin bugetele pentru spectacole? Care sunt perspectivele?

Studioul a luat fiinţă în 2006/2007 după dispariţia marelui nostru tenor, manager, ministru Ludovic Spiess. Este finanţat din bugetul Operei Naţionale, punctual, lunar, pe proiect. Am dezvoltat de asemenea o relaţie cu sponsori şi parteneri fără susţinerea cărora o parte din proiectele studioului nu s-ar fi putut întâmpla la anvergura imaginată. Turneul DescOperă La Traviata, spre exemplu, este finanţat atât de Ministerul Culturii, cât şi de sponsori precum Catena şi Fildas. Am reuşit din ianuarie 2023 să atragem către proiectele studioului peste 70.000 de euro într-un parteneriat de finanţări şi sponsorizări public-private, care se reflectă în activitatea studioului. Perspectivele depind întotdeauna de managementul general şi artistic dar şi de spaţiul acordat în programare. Sperăm să beneficiem şi de acum înainte de acest suport fără de care studioul există dar nu activează decât la minimum. Continuăm seria evenimentelor Puccini 100, la fel ca şi toată suflarea muzicală, dar avem şi proiecte noi, deosebite, itinerante şi provocatoare, planificate pentru stagiunea următoare.

În calitate de regizor de operă, ai fost recent implicat în cea mai nouă premieră de la ONB – „Clemenza di Tito” (W. A. Mozart). Cum a fost experienţa alături de un regizor cunoscut şi atât de bogat în titluri montate?

Calitatea de asistent de regie este una plină de provocări, contextul fiecărei producţii noi este diferit, la fel a fost şi cu „Clemenza di Tito” (W. A. Mozart), colaborarea deosebită cu Tompa Gabor, într-adevăr un mare regizor, a constituit prilej de masterclass de actorie pentru toţi cei implicaţi. De fiecare dată când un regizor mare realizează un spectacol la noi, cu toţii avem foarte multe de recuperat în materie de actorie. Ceea ce dovedeşte încă o dată decalajul între ceea ce se predă în Conservator şi necesităţile reale. Lipsa actoriei ca materie permanentă în toţi anii de studiu se reflectă negativ asupra nivelului de lucru. Se vede şi se simte că nu suntem antrenaţi pentru asta. Dorinţa noastră ca artişti lirici de a bloca regia unui spectacol la elemente superficiale, de suprafaţă, poate aduce la disperare pe orice regizor, fie el la debut sau consacrat. A fost un proces amplu de lucru, oprit şi reluat de câteva ori bune, din motive de producţie şi nu numai. Însă rezultatul a fost unul pe măsura aşteptărilor, şi cel mai important, pe termen lung. Cel puţin cele două distribuţii care au lucrat unu la unu cu maestrul Tompa se pot numi actori de operă. Lucrul a fost intens şi complex în încercarea de a completa lipsa unui antrenament actoricesc, lipsa unei metode de actorie pentru operă şi câte şi mai câte lipsuri. Este nedrept pentru artiştii lirici să existe aşteptări atât de înalte din punct de vedere actoricesc pe un fond de pregătire inexistent sau realizat individual, amatoricesc, după posibilităţile fiecăruia. Problema începe în şcoală şi trebuie soluţionată urgent.

Ai un regizor preferat sau un artist care te inspiră în ceea ce faci?

Mă inspiră foarte mult Placido Domingo, prin faptul că este un artist complex şi complet (dirijor, manager, tenor). Este dovada vie că se pot realiza mai multe faţete ale aceleiaşi cariere, în fond.

Mi-ai spus că de anul acesta începi doctoratul la Conservator (UNMB). Care este tema aleasă, cu cine îl faci şi ce planuri de viitor ai în zona academică?

Îmi doresc foarte mult să reuşesc să realizez Metoda actorului de operă. Ea nu există, noi lucrăm după metode care nu ne aparţin şi de multe ori nu ne ajută, sau după ureche, după simţul fiecăruia. Am găsit susţinere în realizarea acestui demers în personalitatea compozitorului Adrian Iorgulescu, cu care am avut şansa să colaborez montând prima mea producţie de operă pe scena mare a ONB, dipticul „La Piaţă x Revuluţia” de Mihail Jora şi Adrian Iorgulescu, primul spectacol de operă şi balet realizat 100% din materiale reciclate şi reciclabile. Îmi doresc foarte mult să pot realiza un Laborator Experimental al Conservatorului şi să modificăm programa, care în prezent, cuprinde Actoria doar în anul I şi II, ca şi cum ar fi o materie nesemnificativă. Or azi, mai mult ca oricând, artiştii au nevoie de toate mijloacele artistice pentru a convinge.

Din ce am urmărit eu, şi am urmărit cu foarte mare atenţie în ultimii şapte ani, ONB pare a fi o instituţie culturală blestemată, care face un pas înainte şi doi înapoi. Sub povara proceselor între managerii care s-au perindat la cârma navei amiral a teatrului liric românesc, cu o strategie de dezvoltare care se schimbă în funcţie de mandatele politice, câteodată chiar la 180 de grade, cum o să arate stagiunea 2024-2025? Ce proiecte noi sunt deja pe agenda artistică? Ce premiere sunt în discuţie şi chiar în lucru? Ai vizibilitate măcar pe termen scurt şi mediu? Sau te adaptezi la ceea ce se întâmplă şi încerci să faci ce se poate mai bine în condiţiile date?

Există un soi de predictibilitate culturală autohtonă, cu care eu m-am obişnuit. Să nu uităm că până în 2018 am frecventat uşile managerilor din teatrele bucureştene în încercarea de a propune proiecte, aşadar sunt obişnuit cu modul „nostru” de management artistic. E greu să ceri predictibilitate, poate de aceea practic trei meserii. Probabil că în altă parte ar fi fost suficient una. Ei bine, în peisajul nostru, nu aş reuşi prea multe cu o singură modalitate de expresie artistică. Eu am înţeles că Opera merge mai departe, cu sau fără noi. Este un mecanism care are o viaţă proprie şi cred că trebuie să ne concentrăm mai mult pe oamenii din spate. Opera este un mecanism complex format din sute de rotiţe. Asemenea unui ceas elveţian, dar pe fus românesc, această fabrică de emoţie este alcătuită din fiecare din cei 500 de angajaţi, care, indiferent de tulburările pe care le resimţim, vin la datorie, deoarece pentru ei Opera nu este un loc de muncă, ci raţiunea de exista. Nu am văzut nicăieri în lume o echipă de oameni care să muncească mai mult şi mai constant decât marea echipă care munceşte până la epuizare să aducă seară de seară miracolul operei în faţa dumneavoastră. De 35 de ani, Opera se adaptează tuturor vremurilor (să nu uităm pandemia!) şi este mereu acolo, martor tăcut al schimbărilor vremelnice, fabrică de emoţie şi de catharsis, scena unde învăţăm din nou şi din nou să fim Oameni.

Cât de mult te-a ajutat faptul că tatăl tău este artist liric cu o carieră internaţională?

Provin dintr-o familie artistică şi sigur că asta mă ajută, dar a fost şi prilej de uşi închise. Câteodată este pe cât de mare oportunitate pe atât de amar, pentru că unele simpatii şi antipatii se transmit şi transgeneraţional. Am fost binecuvântat să cresc în operă şi teatru, dar am suportat şi anumite consecinţe. Nu am făcut o statistică dar cred că la urma urmei sunt mult mai multe lucruri câştigate decât pierdute.

Eşti unul dintre cei mai versatili tineri artişti, acoperi varii domenii, experimentezi şi eşti într-o continuă căutare de proiecte; ai şi cap şi disciplină de project management, iniţiativă de freelancing, te zbaţi să cauţi şi finanţare pentru proiecte. Mai este şi studiul pentru propria voce şi persona de tenor. Când mai ai timp şi pentru tine, familie? Cum ticăie la tine ceasul biologic?

Sunt antrenat de mic în acest sens, al carierelor multiple, şi cred că şi asta a contat foarte mult. Am o disciplină, deşi nu pare, în care reuşesc să îmi planific timpul pe perioade. Perioada asta lucrez la regie, perioada următoare la voce şi aşa mai departe. Îmi place să cred că le sincronizez cu oportunităţile care apar. Mi-ar fi fost foarte greu să mă concentrez doar pe actorie sau regie dacă oportunitatea ar fi fost în altă zonă. Cariera de tenor este o pasiune personală pe care o urmez pentru bucuria inimii mele. Încerc să fiu mai atent la familie şi la sufletul meu pereche, Ramona. În ultimii ani am multe satisfacţii personale, într-o latură a vieţii pe care am neglijat-o. Am noroc că sunt înconjurat doar de oameni care sunt şi ei la rândul lor extrem de pasionaţi de ceea ce fac, aşa că nu ies în evidenţă ca fiind excepţional. Ceasul ticăie pentru că altfel nu aş fi realizat nimic din ceea ce am reuşit până acum, ar fi nedrept să spun că nu simt presiunea timpului călcând pe cărările mele artistice. Încerc totuşi să câştig şi o anumită detaşare, privind ansamblul, e o bucurie într-un fel că deja am ani de zile de experienţe în acest safari artistic românesc.     

Gala Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”

- PUCCINI PER SEMPRE -

Pian: Bogdana Grecova şi Gabriel Gîţan

Tenori: Paul Celmare, Nicolae Iurcovschi, Alexandru Nagy, Ciprian Pahonea, Constantin Pastramă

Soprane: Edith Adetu, Georgiana Dumitru, Miruna Iancu, Daria Lupu, Andreea Carmen Marin, Miliţa

Pantin, Andreea Pîrvulescu, Cătălina Sima, Anastasia Türköz

Baritoni: Samuel Alper Adıgüzel, Andrei Marinache, Cristian Ruja

Başi: Ştefan Lamatic, Andrei Miclea

Balerină: Raluca Jercea

Descoperă La Traviata

Dirijor: Daniel Jinga

Regia: Alexandru Nagy

Light design: Alin Popa

Video mapping: Radu Spiridon, Mihai Matei

Coregrafia şi mişcarea scenică: Sandra Mavhima

Distribuţie:

Violetta Valéry – Georgiana Dumitru

Alfredo Germont – Andrei Manea

Giorgio Germont – Mircea Ene (debut)

Annina – Alexandra Cârstea (debut)

Flora – Adelina Cociobanu

Gastone – Andrei Mihalcea

Duphol – Antonio Morariu

Granville – Andrei Miclea

D’Obigny – Ştefan Lamatic

Balerinii Operei Naţionale Bucureşti: Raluca Jercea, Andreea Vălean, Alexandre Plesis

Cu participarea actorilor: Nina Vieru şi Nicu Ţeapă Vlăsceanu

Opera Vie – Puccini Express

Regia: Alexandru Nagy

Light design & Video mapping: Radu Spiridon, Mihai Matei

Foto: Andrei Grigore

Video: Horia Stan

Asistenţi regie: Andrei Vlădilă

Coordonare: Adriana Moisescu, Oana Dumitriu

Clemenza di Tito (premiera ONB 29 şi 30 iunie 2024)

Compozitor: Wolfgang Amadeus Mozart

Regizor: Tompa Gábor

Maeştri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Decor: Adrian Damian

Costume: Luiza Enescu

Lumini: Cristian Şimon

Asistenţi de regie: Victoria Radu, Claudia Machedon, Alexandru Nagy

Distribuţie:

Titus – Bogdan Mihai/Andrei Lazăr

Vitellia – Marta Sandu Ofrim/Rodica Ştefan

Servilia – Daniela Cârstea/Mădălina Barbu

Sextus – Liliana Istratii/Florentina Soare

Annius – Mihaela Işpan/Adelina Cociobanu

Publius – Marius Boloş/Damian Vlad

Cu participarea Corului şi a Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Carte de vizită

Alexandru Nagy este actor, regizor şi tenor.

• Născut la Cluj în 1990, într-o familie de artişti lirici (tatăl Robert Nagy - tenor şi mama Sorina Rus - artist instrumentist - violă).
• Licenţiat în Artele Spectacolului - Actorie la UNATC în 2012 (clasa prof. Doru Ana).
• Din 2011 este director artistic fondator al Teatrului Independenţilor Profesionişti.
• A urmat cursuri precum Master of Arts in Theatre Directing la East 15 Acting School, University of Essex în 2013 (prof. Anthony Clark) şi Master în Canto Clasic la Facultatea de Interpretare Muzicală a UNMB (prof. Silvia Voinea).
• Asistent de regie al Maeştrilor: Horaţiu Mălăele, Victor Ioan Frunză, Anthony Clark, David Gothard, Mick Davis, Giancarlo del Monaco, Mario de Carlo, Alexander Hausvater, Gábor Tompa.
• A colaborat cu personalităţi artistice de prestigiu precum: Christian Badea, Cristian Mandeal, Maria Guleghina, Ramon Vargas, Adrian Iorgulescu, Dan Dediu, Livia Teodorescu Ciocǎnea, Diana Dembinski-Vodǎ, Frédéric Chaslin, Dragoş Buhagiar ş.a.
• Debutul în operă îl realizează ca bariton în mai 2013 cu rolul titular din „Il Barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini la Opera Lyrica Oxford, Marea Britanie.
• În septembrie 2013 are loc debutul în regia de operă cu spectacolul „Il Tabarro” de Giacomo Puccini şi în noiembrie 2018 opereta „Contesa Maritza” de Emmerich Kàlmàn la Opera Braşov.
• Din 2018 este director artistic fondator al Performance Delivery.
• În 2019 este distins cu Premiul Preşedintelui UCIN pentru performanţa actoricească din filmul Moon Hotel Kabul.
• În 2021 debutează în dublă ipostază (tenor şi regizor) pe scena Conservatorului din Bucureşti, cu rolul Rodolfo din “La Bohème” de Giacomo Puccini în cadrul clasei de operă condusă de domnul profesor Daniel Prallea - Blaga.
• În 2021 regizează opereta „Sânge Vienez” la Opera Naţională Română Iaşi.
• În 2022 regizează un spectacol coupè „Povestea Iei” de Dan Dediu (premieră absolută) prezentat de orchestra şi baletul Operei Naţionale Bucureşti (coregrafia: Gigi Căciuleanu, scenografia: Viorica Petrovici) pe scena mare a UNESCO - Paris, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de diplomaţie Românească.
• Din noiembrie 2022 este Regizorul Artistic al Operei Naţionale Bucureşti.
• În acelaşi an a semnat regia spectacolului „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale pentru Compania de Teatru Concordia.
• În Iulie 2023 debutează ca regizor artistic pe scena mare a Operei Naţionale Bucureşti cu dipticul ,,La Piaţă x Revuluţia” de Mihail Jora şi Adrian Iorgulescu, coregrafia: Sandra Mavhima, scenografia: Andreea Koch - primul spectacol de operă şi balet din România realizat din materiale reciclate.
• Pe 15 August 2023 este invitat ca reprezentant de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia şi InfoCons să interpreteze Imnul României pe Arena di Verona la deschiderea Campionatului European de Volei.
• A doua premieră pe scena mare a Operei Naţionale are loc pe 4 Decembrie 2023 când realizează împreună cu Centrul Cultural ”Ştefan Iordache” al Sectorului 5, Asociaţia Culturală „Gioielli Sonori”, Catena şi Fildas, eColectare, Remat Holding, InfoCons, Asociaţia MUZE şi echipa #SEASM proiectul DescOperă ,,LA TRAVIATA” de Giuseppe Verdi, scenografia: Vladimir Turturică, costume: Iolanda Mutu, lightdesign: Alin Popa, mapping: Radu Spiridon, Corul, Baletul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijor: Daniel Jinga.