Cine va lua acasă premiile Oscar?

Postat la 26 februarie 2017 136 afişări

A venit din nou luna februarie, aşa că ne pregătim pentru cele mai importante premii ale industriei de film. Chiar dacă Oscarurile sunt de multe ori influenţate de politică sau de presiuni venite din alte zone, aşa cum a fost cazul #oscarssowhite (reproşuri aduse de mai multe instituţii media pentru faptul că marea majoritate a celor nominalizaţi erau albi - n.red.), ele rămân nivelul de referinţă în ceea ce priveşte calitatea unui film.

Cine va lua acasă premiile Oscar?

Cine va ieşi învingător anul acesta şi cine va mai aştepta pentru o statuetă de aur? Să vorbim, în primul rând, de nominalizări. La La Land conduce detaşat la acest capitol, cu 14 nominalizări; doar două filme în istorie au mai primit atât de multe, respectiv Titanic şi All About Eve. Urmează apoi Moonlight şi Arrival, cu câte opt nominalizări, în vreme ce Lion, Manchester by the Sea şi Hacksaw Ridge au fost nominalizate la şase categorii.

Musicalul semnat de Damien Chazelle pleacă aşadar cu prima şansă, şi aş spune că pe bună dreptate. Am mai vorbit despre La La Land şi am făcut-o la superlativ; nu o să reiau toată argumentaţia, dar mă voi rezuma la a spune că La La Land face exact ce trebuie un film să facă: timp de două ore, te poartă într-o altă realitate.

La premiul Oscar pentru cel mai bun film, nominalizate mai sunt - în afară de peliculele de mai sus - Fences, Hidden Figures şi Hell or High Water. Aici nu cred că există dubii: producătorii lui La La Land vor pleca acasă cu premiul. La fel şi în cazul premiului pentru regie, deşi Damien Chazelle are concurenţă puternică în Barry Jenkins (Moonlight), Denis Villeneuve (Arrival), Kenneth Lonergan (Manchester by the Sea) şi Mel Gibson (Hacksaw Ridge).

Ajungem la premiile pentru actorie, unde lucrurile par a fi ceva mai încurcate. Dacă pentru rol feminin principal Emma Stone este favorită clară, graţie interpretării din La La Land, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre partenerul ei din film, Ryan Gosling. Chiar dacă a câştigat recent Globul de Aur pentru rolul său, Academia Americană de Film l-ar putea prefera pe Casey Affleck (Manchester by the Sea) pentru  actor în rol principal. La actriţă într-un rol secundar, Viola Davis are cele mai mari şanse de a câştiga pentru prestaţia din Fences. Cea mai apropiată cursă pare a fi cea pentru actor în rol secundar, acolo unde Mahershala Ali (Moonlight) şi Dev Patel (Lion) şi-au împărţit până acum celelalte premii. Aş merge totuşi pe mâna lui Ali, gândindu-mă că Academia nu a uitat încă de #oscarssowhite.

La scenariu adaptat, lupta se dă tot între Moonlight şi Lion, iar rezultatul cred că va fi unul asemănător. Cât despre scenariu original, aceasta este categoria unde am putea avea parte de o surpriză. La La Land ar putea pierde premiul în favoarea lui Manchester by the Sea sau, de ce nu, The Lobster. Greu de spus cine va câştiga, dar eu merg pe mâna celei de-a doua pelicule.

Mai sunt câteva categorii importante, precum cinematografie sau montaj, unde tot La La Land este favorit. Inutil să menţionez că muzica din La La Land, semnată de Justin Horowitz, va câştiga probabil toate premiile puse în joc - cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun cântec sau cel mai bun mixaj de sunet.

În ceea ce priveşte efectele vizuale, eu voi paria pe Rogue One: A Star Wars Story, deşi şansele sunt împărţite.

Premiile Oscar se decernează pe 26 februarie şi vor fi transmise în direct în România în aceeaşi noapte, începând cu ora 2 dimineaţa.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.