Scris in timpul si filmat imediat dupa “No Country For Old Men”, “Burn After Reading” este atat de diferit de predecesorul sau in filmografia fratilor Coen, incat s-ar putea sa provoace exclamatii de uimire. Unde era intensitate in “No Country For Old Men”, in “Burn After Reading” este absurd, iar dialogurile pline de miez ale ucigatorului Anton Chigurh (Oscar pentru Javier Bardem) se transforma in niste replici de-a dreptul demente. Pana la urma, eticheta de “film cu idioti” lipita parca din greseala pe afisul noii productii Coen i se potriveste cat se poate de bine.

 

Pitt, Clooney, McDormand, Malkovich, Swinton, Jenkins si Simmons sunt doar cateva din numele mari inghesuite (deloc din greseala) pe acelasi afis. Celebrii frati, ale caror filme au avut mult de asteptat pana sa intre in circuitul mainstream de la Hollywood, nu puteau sa stranga o distributie mai titrata si nu puteau sa-i puna acesteia mai mari probleme.

 

“Cand Ethan si Joen mi-au zis ca au scris rolul cu mine in minte n-am stiut daca sa ma simt flatat sau jignit”, a spus Pitt, care a recunoscut si ca Chad i-a pus nenumarate probleme, in primul rand pentru ca personajul este un “idiot” desavarsit.

 

De fapt, pana si fratii Coen au recunoscut ca “idiotenia” este una dintre temele principale ale filmului lor. Alte subiecte fierbinti? Obsesia pentru un corp perfect (inca din primele minute o vedem pe Frances McDormand studiata de un chirurg care-i spune ca ar trebui sa-si faca cel putin patru operatii estetice pentru a arata decent) si obsesia pentru site-urile de matrimoniale. Mai adaugati ca ingredient o incursiune in lumea spionajului la nivel inalt si obtineti deja cel mai trasnit film de anul acesta.

 

Obsesia pentru un corp perfect (si implicit banii necesari pentru a-l obtine) reprezinta motorul din “Burn After Reading”. Brad Pitt si Frances McDormand sunt Chad Feldheimer si Linda Litzke, angajatii salii de fitness Hardbodies (si chiar ca vom avea parte de niste “trupuri tari”, dar nu si foarte estetice, pana la finalul celor 96 de minute), al caror vis este sa-si faca operatii estetice de amploare. Cand in vestiarul salii de fitness o clienta uita un CD cu ceea ce par a fi memoriile “tell all” ale unui fost analist CIA, rotitele (extrem de lente) din creierele celor doi incep sa se invarta. Si asa ajungem la “Mac sau PC?”.

 

Fara a dezvalui una dintre cele mai meseriase glume din “Burn After Reading”, trebuie sa spunem ca filmul se ia de mai toate subiectele preferate ale genului in care stralucesc James Bond si, mai nou, agentul Smart. Avem “intelligence” la greu, strategii “infailibile” ale mai-marilor CIA (J.K. Simmons este teribil in rolul unui superior al celebrei agentii), schimb de informatii cu “dusmanul” moscovit (pe peretele caruia troneaza zambaret nevoie mare Putin) si asa mai departe. Din fericire pentru spectator, acest razboi al informatiilor nu ramane deloc rece.

 

Injuraturile si aluziile sexuale dau si ele un parfum special filmului, iar campionul obscenitatilor este nimeni altul decat John Malkovich, aflat la prima colaborare cu tandemul Coen. In rolul analistului alcoolic Osbourne Cox, Malkovich afuriseste copios si ajunge sa fie raspunzator pentru o mare parte din decibelii filmului.

 

O anumita scena, in care Malkovich (sau mai degraba fostul agent Cox) verbalizeaza extrem de violent, a avut sunetul inregistrat in timp ce actorul se afla intr-un hotel parizian. Nimeni n-a batut “in calorifer”, dar n-am putea baga mana in foc ca Malkovich n-a fost privit cu teama de atunci inainte.

 

Cu un efect similar lui “No Country For Old Men”, care si-a lasat nu putini dintre spectatori uimiti si frustrati de finalul extrem de sec, “Burn After Reading” are toate sansele sa continue seria de lucruri uimitoare din cariera fratilor Coen. De fapt, filmul este de o asemenea lejeritate, incat iti iese din minte cand genericul de final nici macar n-a apucat sa se deruleze in intregime.

 

Farmecul principal al acestei comedii, care poate fi consumata pe mai multe niveluri, este modul in care actori de serie A ca Pitt, Clooney si de fapt cam toate numele mari din distributie schimba complet registrul, interpretand niste personaje de un rizibil total. Freza à la James Dean a lui Pitt, pasiunea cu care Clooney isi mestereste jucariile sexuale, isteriile lui Swinton si privirea goala si in acelasi timp preocupata a lui McDormand te indeparteaza si in acelasi timp apropie de ceea ce ar fi putut fi parodia anului, daca Ben Stiller nu si-ar fi lansat deliciosul sau “Tropic Thunder”.