C exceptia cazului in care aveti cincisprezece ani si ati stat incuiati in camera in ultimele trei luni ascultand My Chemical Romance, venirea verii nu a trecut neobservata pe langa dumneavoastra. Ce inseamna vara? Festivaluri muzicale. Sonar (Spania), Glastonbury (Marea Britanie), B’estfest (Romania) sau Primavera Sound (Spania) s-ar putea sa fi trecut deja, dar mai puteti astepta cu interes festivalurile Melt din Germania, Green Man din Marea Britanie si All Tomorrows Parties din Statele Unite ale Americii. Asta daca va atrage ideea de festivaluri de muzica. Problema e ca pe mine nu. Iata si de ce:

1) Sponsorizarea

Sponsorizarea de la festivaluri a ajuns la asemenea proportii, incat multe festivaluri si evenimente nici nu au un nume al lor: festivalurile Virgin si Carling din Marea Britanie si Becks’perience din Romania sunt doar cateva din exemplele de evenimente care au renuntat la propria lor identitate, schimband-o cu cea a unui produs. Chiar daca aveti norocul de a merge la un festival care nu poarta marca unei companii de telefonie mobila sau a unei marci de hartie igienica inteligent integrata in numele sau, atunci veti fi cu siguranta bombardati cu brichete, desfacatoare de sticle si steaguri de plastic complet inutile ce poarta numele vreunei firme.

2) Vremea

Imi place campingul, imi place sa stau la cort si sa ascult sunetul ploii. Imi place sa ma umplu de noroi. Ce nu-mi place totusi este sa fiu nevoit sa-mi inghesui cortul pe o bucatica minuscula de pamant intre doi americani galagiosi si un britanic aflat in anul de pauza de studii universitare, care discuta beti pana la noua dimineata despre posibilitatea de a calatori in timp. Natura exista pentru ca sa te bucuri de ea in pace si singuratate. Incercarea de a injecta muzica urbana intr-o idila rurala neprihanita nu se poate solda decat cu picioare ude, corturi deselate, haine pline de noroi si posibile iesiri violente neprovocate impotriva unor americani cu gura mare.

3) Ceilalti oameni

Dat fiind ca festivalurile depind atat de mult de sponsorizarea comerciala, nu e de mirare ca principiul lor calauzitor este sa atraga cat mai multi oameni. Uneori, la un festival te simti ca si cum ai reinvia vechile practici ale transhumantei, dar cu pastorii inlocuiti de directori generali de multinationale. Concertelor li se aplica o proportionalitate inversa cu calitatea: cu cat sunt mai mari, cu atat dezamagesc mai tare. Unul dintre cele mai importante concerte din istoria muzicii (Sex Pistols la sala Manchester Free Trade) a avut un public format din cam atatia oameni cati poti sa bagi intr-un Trabant. Cele mai incitante concerte ale ultimilor cinci ani au fost cele ale celor de la Libertines - in bucatariile altora (asta pe vremea cand Pete Doherty nu merita sa fie calcat de un traficant de droguri aflat la volanul unui Jaguar). De cealalta parte, cele mai mari concerte (festivalul The Isle of Wight din 1970, Altamont Free Concert din ’69, The Stone Roses play Spike Island din 1990) au fost niste enorme, exagerate si bombastice dezastre. Faceti-ma mizantrop, dar ceilalti oameni au tendinta de a strica un concert.

4) Locul penibil

Chiar daca festivalul nu se tine pe un camp plin de noroi, sunt sanse ca locul sau de desfasurare sa fie de toata jena. Pur si simplu nu poti savura o trupa care canta, spre exemplu, intr-un decor atat de ne-rock and roll ca National Exhibition Centre, compus din parcari de beton si cladiri de otel ondulat. Cele mai bune sali pentru muzica live sunt minuscule - legendarul club newyorkez CBGBs a fost construit intr-un dulapior atat de mic, incat, de cate ori respira cineva din public, omul de la tobe cadea de pe scena.

5) Muzica de toata jena

Uriasele arene cer sonoritati pe masura. Rock-ul de stadion a fost inventat dintr-un motiv intemeiat: subtilitatea si nuanta nu sunt valori muzicale usor de transmis unor multimi de 200.000 de oameni. Aduna o multime suficient de mare si pana si trupele introvertite ca Belle si Sebastian vor incepe sa sune, inevitabil, ca REO Speedwagon.